Ploile torenţiale au provocat victime şi pagube materiale in Brazilia

Cantităţile de precipitaţii sub formă de ploaie care au căzut în zona oraşului Belo Horizonte din sud-estul Braziliei au atins vineri 171,8 mm, cel mai înalt nivel consemnat într-o perioadă de 24 de ore în această regiune de la debutul măsurătorilor, în urmă cu 110 ani, informează agenţia Xinhua.

Precipitaţiile abundente au provocat cel puţin trei decese şi pagube importante, potrivit Institutului Naţional de Meteorologie din Brazilia.

Trei persoane din aceeaşi familie – mama şi copiii ei, de şase ani, respectiv şase luni – au murit în urma unei alunecări de teren care le-a afectat casa din Belo Horizonte. O a patra victimă, care se pare că ar fi naşa unuia dintre copii, este dată dispărută. Operaţiunile de căutare desfăşurate vineri au fost reluate sâmbătă dimineaţă.

Peste treizeci de alunecări de teren s-au produs vineri în regiunea Belo Horizonte. Mai multe căi de acces au fost blocate de alunecările de teren şi numeroase artere din oraş au fost inundate. De asemenea, cartiere întregi s-au aflat sub ape, notează Xinhua.

Sute de persoane din localităţile învecinate au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele, iar autorităţile locale au înfiinţat adăposturi temporare în şcoli publice şi biserici.

Cu o populaţie de 2,5 milioane de locuitori, Belo Horizonte, al şaselea oraş ca mărime din Brazilia, este situat în regiunea de sud-est, unde furtunile severe sunt obişnuite în timpul verii. Regiunea metropolitană Belo Horizonte, cu o populaţie de peste 5,1 milioane de locuitori, este a treia cea mai mare zonă urbană din această ţară, notează Xinhua.

Sursa: News24.ro.

Citește și