Ion Ștefan: Am alocat 12 milioane de lei CJ Satu Mare pentru achiziționarea unui sediu de bibliotecă

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, a declarat, vineri seara, că a alocat suma de 12 milioane de lei Consiliului Judeţean Satu Mare pentru achiziţionarea unui sediu de bibliotecă.

„Eu am alocat banii Consiliului Judeţean. Nu i-am alocat nici unui om de afaceri (…) Alocarea acestor bani s-a făcut la cererea Consiliului Judeţean, nu au fost singurii bani alocaţi, au fost bani alocaţi la peste 1.600 de UAT-uri la acea şedinţă de Guvern. Eu nu-l cunosc nici pe preşedintele, nici pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean, eu nu am abordat această problemă în sensul în care se discută astăzi. Eu am abordat ca o problemă a unei comunităţi. Mai departe, ce fac dânşii, cum au licitat, ce s-a întâmplat mai departe este treaba celor din Satu Mare”, a spus Ion Ştefan într-o intervenţie telefonică la postul B1 Tv.

El a precizat că i-a anunţat pe procurorii DNA că ar fi dispus să renunţe la imunitate, pentru înlesnirea aflării adevărului.

„Supărarea şi atitudinea mea, pentru care am mers la DNA, a plecat de la acuza că eu aş fi avut vreo înţelegere… La DNA am fost de bunăvoie, neinvitat, am anunţat că sunt dispus şi pregătit să renunţ la imunitatea parlamentară, (…) dar nu accept să fiu făcut corupt. Eu nu sunt un cetăţean corupt. Mă voi lupta din toate puterile mele”, a mai spus Ion Ştefan.

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei s-a prezentat vineri dimineaţa la DNA, el afirmând că a venit în faţa procurorilor anticorupţie din proprie iniţiativă.

„Este o minciună faptul că am fost invitat, chemat, într-un fel sau altul, la DNA. Nu, am fost din proprie iniţiativă pentru a mă pune la dispoziţia organelor de anchetă. (…) Sunt un ministru care nu pot fi acuzat şi nu vreau să accept să fiu acuzat vreodată de corupţie, într-un fel sau altul”, a declarat Ion Ştefan, în faţa DNA.

Ministrul Dezvoltării a explicat ce a determinat venirea sa la DNA.

„În cadrul unei emisiuni, aseară, domnul Cristescu (social-democratul Radu Cristescu – n.r.) m-a acuzat că aş avea relaţii neprincipiale cu un cetăţean din Satu Mare, care a făcut o tranzacţie cu Consiliul Judeţean Satu Mare, care a primit printr-o hotărâre de guvern, HG 974, o sumă de bani de la Guvernul României pentru cumpărarea Bibliotecii judeţene din Satu Mare. Şi, de aici, că tranzacţia de la Satu Mare s-a făcut nu ştiu cum şi aşa mai departe. Eu nu am fost în emisiune, ci am înţeles, prin telefon, că eram acuzat că, vezi Doamne, sunt într-o relaţie neprincipială cu unul dintre acţionari sau … nu ştiu exact ce e acolo. Şi atunci, pentru a lămuri situaţia, l-am invitat pe domnul Cristescu la DNA, la ora 8,00, să ne întâlnim, dacă dânsul are dovezi, are vreo vorbă, cea mai mică informaţie că eu aş fi, într-un fel sau altul, că aş avea vreo legătură cu acest caz – atunci eu sunt dispus să renunţ la imunitate, să fiu cercetat, să se facă lumină în acest caz”, a precizat Ion Ştefan.

Ministrul a adăugat că „prea mult, în ultimii 30 de ani, s-a tratat cu superficialitate banul public”.

„Banul public trebuie cheltuit cu eficienţă. De când am ajuns ministrul Lucrărilor Publice am folosit Corpul de control al ministrului pentru a verifica toate lucrările din România executate prin PNDL. Eu înţeleg că prin retragerea de la finanţarea, prin reducerea a sute de milioane de lei poate, de multe ori, nepuşi în operă, am nemulţumit pe mulţi, dar, de aici şi până a mă acuza că eu cunosc pe cineva este o mare nebunie. (…) Aş vrea să ştiţi că voi continua şi Ministerul Lucrărilor Publice va continua controalele în teritoriu pentru identificarea neregulilor din executarea acestor lucrări prin Programul Naţional Dezvoltare Locală 1 şi 2. Chiar dacă vor fi mulţi nemulţumiţi, chiar dacă se vor hotărî să facă corp comun împotriva ministrului Lucrărilor Publice nu voi da un centimetru înapoi. Aceste controale vor continua”, a spus Ion Ştefan.

Întrebat care a fost concluzia vizitei sale la DNA şi ce i-au transmis procurorii anticorupţie, ministrul a răspuns: „Ce s-a întâmplat astăzi la DNA este o discuţie între mine şi organele de anchetă, nu vă pot face publică această discuţie”.

El a menţionat că nu a depus plângere penală împotriva celui care i-a adus acuzele legate de Satu Mare.

„Nu mă ocup cu plângeri penale, eu vreau să elucidez cazul. (…) Eu mă ocup de mine şi de Ministerul Lucrărilor Publice. Deci, eu vreau să fiu cercetat, vreau să mă pun la dispoziţia organelor de anchetă pentru a anula orice suspiciune ce ar putea plana asupra activităţii Ministerului Lucrărilor Publice. Ministerul Lucrărilor Publice nu va participa la înţelegeri pe sub masă. Ceea ce s-a întâmplat până acum cu foştii conducători ai acestui minister, cu Dragnea, cu alde Shhaideh şi aşa mai departe, nu se mai întâmplă astăzi”, a mai declarat Ion Ştefan.

Sursa: News24.ro.

Citește și