Murguleţ (CIO Office): Românii se află pe unul dintre locurile codaşe la capitolul competenţe digitale
Faptul că ştiu să „scrolleze” pe Facebook nu înseamnă că au astfel de competenţe, a declarat, luni, Marian Murguleţ, CIO Office în Guvern, într-o conferinţă de specialitate.
„E foarte important să plecăm de la oameni, de la cetăţeni, de la ceea de doresc ei să se întâmple. Ştim foarte bine că sunt studii care spuneau acum câţiva ani că 85% dintre joburile care vor exista până în 2030 nu au fost încă inventate. Suntem pe unul dintre locurile codaşe la capitolul competenţe, iar faptul că ştim să ‘scrollăm’ pe Facebook nu înseamnă neapărat că avem competenţe digitale. În topul skill-urilor din 2020 vs 2015 vedem că s-au schimbat foarte mult nişte lucruri. Astfel, Critical Thinking a urcat de pe 4 pe 3, în timp ce Complex Problem Solving a rămas pe primul loc. Avem 5G, avem inteligenţă artificială şi, vrem, nu vrem, ele sunt peste noi. Un singur organism care să se ocupe şi de 5G şi de cybersecurity ar fi o idee”, a spus Murguleţ.
Potrivit oficialului, digitalizarea la nivel naţional trebuie să pornească de la cetăţean, nu de la funcţionarul public, întrucât contribuabilul are interacţiune directă cu instituţiile statului.
„E foarte important să începem cu punctul de vedere al cetăţeanului când vorbim despre digitalizare. De fiecare dată, a pornit de la punctul de vedere al funcţionarului public. Or, cetăţenii sunt cei care merg la ANAF, la ONRC şi ei au interacţiunea directă, şi e foarte important inputul pe care îl putem primi de la ei. Nu în ultimul rând, avem nevoie de bugete, coordonare, transparenţă şi oameni care să facă digitalizare. Nu ne ascundem să spunem că există o lipsă a oamenilor competenţi pe zona de IT în instituţiile statului”, a subliniat reprezentantul guvernamental.
Transformarea digitală a administraţiei publice centrale şi locale, semnătura digitală şi e-Guvernarea sunt câteva dintre subiectele dezbătute, luni, în conferinţa „Digital Transformation Agenda of Romania”, organizată la Bucureşti.
Sursa: News24.ro.