Ministerul Culturii, despre colaborarea cu Irina Rimes

Ministerul Culturii precizează că alegerea cântăreţei Irina Rimes pentru a ajuta la promovarea evenimentelor pe care le va organiza cu ocazia Zilei Brâncuşi, marcată pe 19 februarie, a venit din dorinţa de a schimba modul de a comunica cu tinerii, prin deschiderea faţă de oamenii din toate categoriile de vârstă, sociale şi profesionale.

„Brâncuşi este al nostru, al tuturor, şi ne bucură faptul că, împreună cu Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), putem aduce oamenii, în special pe cei mai tineri, mai aproape de acest simbol naţional. Aşa cum a menţionat în conferinţa de presă de la MNAR, cât şi cu alte ocazii, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, îşi manifestă dorinţa ca noi toţi să fim mai deschişi către noile generaţii, să facem paşi în a-i aduce mai aproape de cultură. În acest sens, Irina Rimes a acceptat invitaţia Ministerului Culturii, voluntar, de a fi promotor al evenimentului. Cu această ocazie, îi adresăm mulţumiri pentru accept şi ne dorim ca, pe viitor, evenimente de asemenea anvergură să beneficieze de o promovare adecvată şi în rândul generaţiilor tinere”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Culturii transmis vineri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, ministerul îşi doreşte să fie mai deschis, să atragă, „fără prejudecăţi, oamenii din toate categoriile de vârstă, sociale şi profesionale”. „Vrem să schimbăm modul de a comunica cu tinerii, să folosim şi alte canale de promovare a culturii, altele decât cele clasice”, se afirmă în comunicat.

Potrivit ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, „dacă fiecare eveniment cultural s-ar promova doar în zona academică, pe canale nişate, s-ar adânci prăpastia între generaţii”.

„Cultura nu trebuie să se adreseze doar unor nişe şi nu trebuie consumată doar de elite. Am implicat în această promovare a zilei Brâncuşi reprezentanţi din medii diferite. Un exemplu este prezenţa la conferinţa de presă a scriitorului şi criticului literar Alex Ştefănescu. Ceea ce ne-am propus s-a realizat. Toată lumea vorbeşte despre evenimentul Brâncuşi. Vrem ca tinerii să devină interesaţi şi atraşi de cultură. Vrem ca tinerii să devină consumatori de produse culturale. Vrem să colaboram cu modelele tinerilor care se bucură de încrederea şi simpatia lor”, afirmă Gheorghiu, citat în comunicat.

Ministerul Culturii mai precizează că „astăzi, mediul online este principalul canal de comunicare pentru tineri şi trebuie să ne adaptăm prezentului”, iar „rolul Irinei este de a invita tinerii să-l cunoască mai bine pe Brâncuşi”.

„Am acceptat invitaţia domnului ministru de a fi promotor al evenimentului pentru că îmi doresc ca tinerii cu care vorbesc, direct sau indirect, să înţeleagă cât de important este să ne cunoaştem cultura, să perpetuăm obiceiurile, să fim mai aproape de valorile culturale româneşti, să nu uităm de ele doar pentru că nu mai sunt cool şi trendy”, a declarat Irina Rimes.

Ministerul Culturii va marca, pe 19 februarie, Ziua Brâncuşi, la împlinirea a 144 de ani de la naşterea părintelui sculpturii moderne, memoria marelui artist urmând a fi cinstită prin mai multe premiere, menite să readucă în atenţia publică operele sale. În premieră, în România, în curtea MNAR, de la ora 19,00, publicul va avea oportunitatea de a vedea holograma marelui artist şi operele sale. Totodată, muzeul va oferi acces gratuit vizitatorilor pe parcursul zilei de 19 februarie şi va organiza trei tururi ghidate în sala Brâncuşi din Galeria Naţională, în care se găsesc cele mai multe dintre operele lui Brâncuşi păstrate în România. Tururile se vor desfăşura la orele 14,00, 16,00 şi 19,30.

Sursa: News24.ro.

Citește și