Problema reciclării în România este colectarea, nu reciclarea

Toată lumea spune că România nu reciclează suficient, dar de fapt problema este că ţara nu colectează suficient, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de specialitate, Constantin Damov, preşedintele Green Group şi şeful Asociaţiei Coaliţia pentru Economie Circulară (CERC).

„Ca să răspund la întrebarea cine e de vină pentru gradul mic de reciclare din România, o să spun cum se spune la Iaşi: „Toţi suntem di vină”. Problema responsabilităţii, care s-a aruncat undeva unde nu se mai controlează. Nu avem puncte de măsurare, nu ştim ce măsurăm, nu ştim de raportăm, până la urmă nu ştim ce facem. În România, măsurăm reciclarea pe câmp, adică pe unde strânge cineva (…) Lucrurile trebuie puse la punct. Este probabil pentru prima oară când Ministerul Mediului poate să ia nişte decizii pe baza unui studiu, Până acum, deciziile s-au luat pe emoţie… Coaliţia noastră ar vrea să facă un studiu cu mediul academic din România despre ce s-a întâmplat din momentul în care a apărut această OUG 74, anul trecut. Să vedem care sunt efectele şi cum a evoluat colectarea la noi în ţară. Problema reciclării este colectarea, nu reciclarea. Toată lumea spune că România nu reciclează suficient. Nu, România nu colectează suficient”, a atras atenţia Damov.

În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România are de îndeplinit, până în 2020, conform directivelor europene, următoarele obiective: minimum 50% rată de reutilizare şi reciclare din masa totală a cantităţilor de deşeuri (hârtie, metal, plastic şi sticlă), minimum 70% nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare şi alte operaţiuni de valorificare materială de minimum 70% din masa cantităţilor de deşeuri ne-periculoase provenite din activităţi de construcţie şi demolări, 60% valorificare a deşeurilor de ambalaje din total ambalaje introduse pe piaţa naţională.

De asemenea, ţara va trebui să atingă, anual, o cantitate colectată de deşeuri electronice de 4 kg/locuitor şi să colecteze separat bio-deşeurile în vederea compostării şi fermentării acestora.

Potrivit ministerului de resort, în prezent, România are deschise 13 proceduri de infringement şi multe de preinfringement în relaţia cu Comisia Europeană, dintre care trei în domeniul managementului deşeurilor.

Miercuri, a avut loc la Bucureşti evenimentul de specialitate intitulat „Circular 7”, organizat în cadrul Conferinţelor Green Report.

Sursa: News24.ro.

Citește și