# SUA nu vor plăti pentru protecţia prinţului Harry şi a soţiei sale Meghan > SUA nu vor plăti pentru protecţia prinţului Harry şi a soţiei sale Meghan, care s-au instalat recent în California, a subliniat preşedintele american Donald Trump, informează luni AFP. „Sunt ... Publicat: 30 martie 2020, 06:03 · Autor: Laura Danciu · Categorie: [Diverse](https://stiri.com.ro/category/diverse/index.html.md) · Pagina web: https://stiri.com.ro/2020/03/30/sua-nu-vor-plati-pentru-protectia-printului-harry-si-a-sotiei-sale-meghan/ · Publicație: Stiri.com.ro ![](https://stiri.com.ro/wp-content/uploads/2022/01/646x404-8-1.jpg) SUA nu vor plăti pentru protecţia prinţului Harry şi a soţiei sale Meghan, care s-au instalat recent în California, a subliniat preşedintele american Donald Trump, informează luni AFP. „Sunt un mare prieten şi mare admirator al reginei şi Regatului Unit”, a notat pe Twitter locatarul Casei Albe, cu două ore înainte de conferinţa sa de presă zilnică asupra coronavirusului. Evocând decizia lui Harry şi a soţiei sale Meghan de a renunţa să se instaleze în mod permanent în Canada şi de a se muta în California, Trump a adăugat: „SUA nu vor plăti pentru protecţia lor”. „Ei trebuie să plătească!”, a conchis preşedintele american, fără a alte explicaţii. O purtătoare de cuvânt a cuplului a dat ulterior publicităţii un comunicat în care Harry şi Meghan asigură cu nu au nicio intenţie să ceară ajutorul Washingtonului pentru protecţia lor, a informat Washington Post. „Au fost puse în aplicare aranjamente de securitate finanţate din mijloace private”, se afirmă în acest comunicat. Potrivit tabloidului The Sun, cuplul a venit cu un mic avion privat săptămâna trecută la Los Angeles, într-un moment în care Canada şi SUA se pregăteau să-şi închidă frontiera pentru a stăvili propagarea COVID-19. Meghan, fostă actriţă americană, are numeroşi prieteni în California, unde locuieşte şi mama sa Doria. Buckingham Palace nu a dorit să comenteze informaţiile din The Sun. Sursa: [News24.ro](https://news24.ro).