Pentru a marca Săptămâna Patimilor, se da binecuvântare din elicopter în Panama
Ahiepiscopul de Panama, Jose Domingo Ulloa, a urcat duminică la bordul unui elicopter alături de un bust al Fecioarei Maria şi de un chivot pentru a oferi credincioşilor o binecuvântare din aer în plină pandemie de coronavirus şi pentru a marca astfel începutul Săptămânii Patimilor la catolici, relatează EFE.
Purtând o mască sanitară, arhiepiscopul oficiase cu puţin timp mai devreme o liturghie fără public într-un hangar pe unul din aeroporturile din Ciudad de Panama, situat într-o bază militară, în contextul în care bisericile din ţară au fost închise.
El a survolat apoi capitala şi împrejurimile, unde localnicii au plasat ramuri şi frunze de palmier în faţa porţilor pentru a primi această binecuvântare.
„Vrem să însufleţim viaţa credincioşilor cu această dimensiune spirituală”, a spus monseniorul Ulloa la urcarea în elicopter. „Suntem pe cale să trăim un lucru inedit în istoria creştinismului, celebrarea Săptămânii Mari fără public în locaşurile noastre”, a precizat el.
Panama şi-a închis graniţele, a suspendat cursurile şcolare, a interzis intrarea străinilor în ţară şi a instituit izolarea obligatorie, cu ieşiri din casă limitate la două ore pe zi pentru cumpărăturile esenţiale.
Începând din această săptămână, bărbaţii au voie să iasă din locuinţe pentru a merge la supermarketuri sau la farmacie în zilele de joi şi de sâmbătă, în timp ce femeile pot face acest lucru în zilele de luni, miercuri şi vineri. Duminica, niciun panamez nu are voie să îşi părăsească locuinţa.
Duminica Floriilor nu a făcut excepţie, străzile au rămas pustii şi tăcute, cu excepţia cântecelor creştine care s-au auzit de la ferestrele rezidenţilor, în timpul acestei binecuvântări ieşite din comun.
Panama, o ţară din America Centrală cu o populaţie de 4 milioane de locuitori, a raportat duminică 1.988 cazuri de Covid-19 şi 54 de decese.
Pe Twitter, anumiţi panamezi au criticat decizia utilizării unui elicopter finanţat de contribuabili pentru a celebra un eveniment religios.
Sursa: News24.ro.