Din Sibiu, 3.300 de muncitori români au plecat cu avionul la muncă în Germania şi Austria

Peste 300 de muncitori români se pregătesc, miercuri, să plece la muncă în Hamburg (Germania) cu două avioane care vor decola de pe Aeroportul Internaţional din Sibiu (AIS), după ce alţi aproape 3.300 de sezonieri au plecat, în ultima lună, cu companii aeriene germane către Viena (Austria) şi oraşe din Germania, a declarat, pentru AGERPRES, directorul aeroportului, Marius Gîrdea.

„În perioada aceasta doar aşa se operează, avem zboruri doar cu muncitori care pleacă la muncă. Cred că unul dintre avioane are 189 de locuri şi până acum operatorul a cam zburat plin, cred că undeva la 180 de pasageri, şi al doilea cred că este un Airbus 320, care are 180 de locuri şi acesta a zburat şi cu 150 (de pasageri n.r.)”, a spus, miercuri, directorul AIS.

Potrivit sursei citate, din 9 aprilie şi până în prezent, 3.295 de muncitori români au plecat cu avioanele spre Viena (Austria) şi Germania, pentru a munci în agricultură, în special la cules de sparanghel, dar şi la cules de căpşuni.

„Deci începând cu 9 (aprilie n.r.), am avut 23 de zboruri, unul spre Viena (Austria), restul spre Germania. Am avut 3.295 de pasageri în perioada aceasta”, a explicat Marius Gîrdea.

Cei aproape 3.300 de români care au plecat la muncă în agricultură în Austria şi Germania au adus venituri şi pentru Aeroportul Internaţional din Sibiu, ţinând cont că acestea sunt singurele zboruri care se operează aici. Veniturile obţinute din zborurile cu români plecaţi la muncă în străinătate reprezintă 5% faţă de banii produşi într-o lună obişnuită, înainte de pandemie, pentru AIS, estimează Gîrdea. Potrivit acestuia, în această perioadă, doar 35% din angajaţii AIS vin la serviciu, restul fiind în şomaj tehnic.

Pasagerii care vin in aerogara din Sibiu trebuie să poarte mască de protecţie pe faţă şi li se măsoară temperatura cu un termoscaner.

Sursa: News24.ro.

Citește și