Mihai Tudose: La 70 de ani distanţă, UE trece prin cea mai grea perioadă de încercare
La 70 de ani distanţă, Uniunea Europeană trece prin cea mai grea perioadă de încercare, afirmă fostul premier Mihai Tudose.
„Odată ce vom fi scăpat de acest virus, se va trage linie şi fiecare ţară va avea propriile concluzii în privinţa unităţii şi solidarităţii între statele membre”.
Fostul prim-ministru reaminteşte că, la 9 mai 1950, Robert Schuman propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture posibilitatea izbucnirii unui nou război între naţiunile Europei.
„La 70 de ani distanţă, Uniunea Europeană trece prin cea mai grea perioadă de încercare. Odată ce vom fi scăpat de acest virus, se va trage linie şi fiecare ţară va avea propriile concluzii în privinţa unităţii şi solidarităţii între statele membre. Deşi a pornit mai greu, fiecare stat membru activându-şi instinctul de supravieţuire în mod individual, consider că Uniunea Europeană a reuşit pe parcurs să gândească ca o familie şi să treacă acest test, salvându-şi toţi „copiii”… România are datoria faţă de cetăţenii săi de a solicita familiei europene tot sprijinul de care are nevoie pentru a ieşi cu bine din această situaţie dificilă, neuitând însă că trebuie să sprijine şi Uniunea Europeană în ansamblul său. La mulţi ani România, la mulţi ani Europa!”, este mesajul lui Mihai Tudose.
Sursa: News24.ro.