Ministrul Ciucă, mesaj de Ziua Europei

Ministrul apărării naţionale, Nicolae Ciucă, a transmis, sâmbătă, un mesaj cu ocazia Zilei Europei în care susţine că timpurile pe care le trăim ne demonstrează că uniţi suntem mai puternici şi numai împreună putem să depăşim provocările venite din zona securităţii, din domeniul medical sau economic.

„Timpurile pe care le trăim ne demonstrează că uniţi suntem mai puternici şi numai împreună putem să depăşim provocările venite din zona securităţii, din domeniul medical sau economic. Voinţa şi efortul comun al tuturor statelor din cadrul Uniunii Europene vor duce, cu siguranţă, la depăşirea acestei crize şi la câştigarea luptei împotriva virusului care a pus stăpânire pe întreaga planetă. În 2020, vechile şi noile state din Comunitatea Europeană au primit un semnal puternic de la Bruxelles: vom susţine cu toate eforturile posibile dezvoltarea economică post SARS-CoV-2! Sume importante sunt disponibile şi vor fi utilizate inclusiv de Guvernul României pentru reconstruirea economiei afectată de pandemie”, spune Nicolae Ciucă.

Potrivit ministrului, ziua de 9 mai reprezintă un moment istoric cu trei valenţe, cu trei mărturii ale istoriei pe care noi, românii, le preţuim şi ni le amintim, el exprimând pe această cale aprecierea şi recunoştinţa românilor pentru veteranii de război, supravieţuitori ai luptelor de acum 75 de ani.

„În 1877, la 9 mai se marca un moment crucial pentru istoria modernă a României. Declararea Independenţei de Stat a reprezentat încununarea idealurilor seculare ale poporului român de a fi stăpân pe propriul destin. (…) Mi-aş dori ca această minunată zi a declarării independenţei de stat să fie sărbătorită cum se cuvine, la fel cum alte state cu o democraţie consolidată îşi aniversează independenţa de stat, o dată istorică importantă, o cumpănă pentru evoluţia şi istoria oricărei ţări! O victorie importantă care nu putea fi obţinută fără sacrificiul Armatei României! În anul 1945, cu sacrificii umane imense, Coaliţia Naţiunilor Unite punea capăt celui mai devastator conflict planetar din istoria omenirii. Semnarea actului de capitulare necondiţionată a Germaniei, la 9 mai, avea să devină o zi cu o mare încărcătură simbolică pentru umanitate, prilej de rememorare şi cinstire a eroilor unei generaţii greu încercate. Cu grele sacrificii, cu suferinţe şi sacrificiu de sine, ostaţii români au luptat în teribilele încleştări ale celui de-Al Doilea Război Mondial, în campania din Est, apoi în cea de eliberare a teritoriului naţional şi, în final, în luptele purtate în campania din Vest. Aduc un omagiu pios tuturor celor căzuţi la datorie, în numele României, în acest cumplit război”, arată Ciucă.

El spune că la 75 de ani de la respectivele momente istorice, omenirea este din nou ameninţată de un duşman puternic: virusul SAR-CoV-2.

„La 75 de ani de atunci, omenirea este din nou ameninţată din nou de un duşman puternic, perfid, dar, de această dată, nevăzut: virusul SARS-CoV-2. În această luptă inegală au fost infectaţi, până astăzi, aproape patru milioane de oameni pe întreg globul şi şi-au pierdut viaţa peste 270.000 de pacienţi. Nu există în războiul pe care îl purtăm cu virusul armate care să îşi aşeze efectivele în dispozitive, nu pot fi angajate tactici şi strategii combative convenţionale. Însă ceea ce putem face acum, la fel ca acum 75 de ani, este să fim uniţi în faţa ameninţării, să construim împreună, din nou, un front comun, să contribuim cu toţii, la nivel individual, naţional şi prin colaborarea între state la eforturile de stăvilire a efectelor pandemiei, pentru a învinge în acestă luptă care va marca generaţia noastră”, mai arată Ciucă.

Ministrul mai spune că ziua de 9 mai este şi data care marchează unitatea europeană, el afirmând că Europa a fost unită de un proiect economic: Planul Schuman.

„Astăzi, 9 mai 2020, ne amintim de trei date istorice: Independenţa de Stat a României, încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei. Însă, cu certitudine, fără eroii acestor zile, fără medicii şi personalul medical al României, civili şi militari deopotrivă, fără dedicarea adevăraţilor militari, mulţi dintre români nu ar fi avut ocazia să privească, cu încredere şi speranţă, spre viitor!”, încheie Nicolae Ciucă.

Sursa: News24.ro.

Citește și