4 sfaturi pentru a-ți gestiona banii la pensie
Majoritatea oamenilor își petrec mare parte din viață muncind pentru a-și asigura viitorul. Cu toate acestea, după ani de zile în care și-au limitat cheltuielile și au pus bani deoparte pentru bătrânețe, odată ajunși la pensie mulți nu știu cum să-și gestioneze economiile. Pe de o parte există preocuparea constantă de a nu rămâne fără bani, iar pe de altă parte apar brusc timpul liber și dorința de a face mai multe, ceea ce transformă rapid sumele strânse în cheltuieli active. Fără câștiguri suplimentare poate fi dificil să-ți administrezi banii, mai ales că pot exista și presiuni cauzate de plata unor datorii, costuri cu asistența medicală sau ajutorul oferit copiilor. Ca să nu devină o povară găsirea unui echilibru între a te bucura de pensie și a avea suficienți bani pentru traiul zilnic, avem pentru tine câteva sfaturi utile care te vor ajuta să gestionezi totul foarte ușor.
1. Creează un plan de cheltuieli realist
Dacă ți-ai dorit întotdeauna să ai control asupra situației tale financiare, și la pensie este indicat să faci același lucru. Într-adevăr, poate părea obositor, dar dacă ai economisit bani pentru călătorii, cumpărături sau ieșiri cu prietenii, este cazul să-i și cheltuiești așa cum ți-ai dorit. Crearea unui plan robust de cheltuieli te va ajuta să stabilești ce anume îți permiți la pensie, cum te poți bucura de această perioadă din viața ta și cum vei suporta toate costurile planificate. În caz contrar, există posibilitatea să rămâi fără bani chiar la începutul pensiei sau să-ți crești semnificativ riscul de a avea mai puțin pe măsură ce înaintezi în vârstă.
2. Identifică posibilități de reducere a costurilor
La pensie, în loc de un buget liniar majoritatea specialiștilor recomandă un buget în formă de “U”. Ce înseamnă acest lucru? La începutul perioadei de pensionare cheltuielile tale vor fi mai mari, deoarece este pentru prima dată când îți dorești să faci cât mai multe din lucrurile pe care ți le-ai propus de-a lungul anilor. Apoi, pe măsură ce-ți îndeplinești din dorințe, bugetul tău va urma un model regulat și se va stabiliza, înainte de a crește din nou în anii următori când apar mai des cheltuielile de îngrijire sau asistență medicală. Prin urmare, putem vorbi de anumite faze ale vieții în care trebuie să gestionezi atent costurile de trai ca să nu-ți lipsească nimic, de aceea e indicat să reduci constant cheltuielile. Pentru că nu mai ai un venit constant, ia în considerare vânzarea celei de-a doua mașini, de exemplu, explorarea mai multor modalități de distracție acasă, schimbarea furnizorilor de utilități sau adoptarea unei alimentații mai sănătoase.
3. Plătește-ți facturile la timp
Fii eficient când vine vorba de plata facturilor lunare. La pensie, fiecare bănuț contează pentru că nu mai beneficiezi de venituri suplimentare și trebuie să fii strategic în privința modului în care sunt aplicate penalitățile pentru întârziere. Așadar, chiar dacă ești tentat să amâni plata unor facturi, taxe sau impozite pentru a investi banii în altceva ce îți dorești de mult, cum ar fi o rulotă ori o călătorie, vei fi nevoit să achiți mai mult ulterior, iar asta îți va destabiliza bugetul.
4. Caută modalități de investiții
Retragerea din câmpul muncii nu reprezintă sfârșitul drumului pentru administrarea banilor. Evaluează-ți situația financiară constant și ajustează-ți planurile pe măsură ce înaintezi în vârstă. Ai mai mult timp liber, experiență profesională și, poate cu ceva economii, s-ar putea să descoperi șansa unor noi investiții. Astfel de lucruri pot influența în bine starea ta financiară, așa că dacă în crearea unui buget găsești oportunități de a obține noi câștiguri, nu doar că vei beneficia de mai mulți bani pe perioada pensiei, dar ai și ocazia de a lăsa o moștenire considerabilă celor apropiați.
Trecerea de la muncă și economisire la pensionare, venituri fixe și cheltuieli mai mari poate fi cu siguranță o provocare pentru oricine. Dacă ai nevoie de mai mulți bani pentru nevoile tale, click aici pentru obține o ofertă personalizată ce-ți va face grijile să dispară. Perioada de pensie trebuie să fie una de relaxare și liniște, așa că ia cele mai bune decizii, astfel încât să te poți bucura la maximum de anii de aur.