4 temeri nefondate față de munca în străinătate

Mulți dintre românii care nu reușesc să-și acopere cheltuielile din veniturile obținute în țară sau, pur și simplu, își doresc un trai mai bun își încearcă norocul peste hotare. Milioane de oameni lucrează în străinătate, în domenii extrem de diverse, și se declară mulțumiți de condițiile de muncă, salariu sau atitudinea celor din jur. La polul opus, sunt persoanele care vor să se dezvolte profesional, însă nu au curajul să plece într-o țară străină. Sunt suficiente motive care îi țin pe loc, însă există și temeri nefondate care-i împiedică să obțină mai mult.  Dacă te înscrii în a doua categorie, vrem să treci mai ușor peste incertitudinea de a pleca în străinătate, așa că îți prezentăm câteva temeri nefondate care te pot ajuta să iei mai ușor o decizie.

1. Confruntarea cu o limbă necunoscută

Una dintre principalele probleme întâmpinate de mulți dintre cei care vor să lucreze în alt stat este aceea că nu cunosc o limbă de circulație internațională. Însă, cu puțină documentare, poți afla că există companii care susțin cursuri pentru învățarea limbilor străine, chiar aici. în România. În câteva luni, într-o atmosferă plăcută și prietenoasă, cu profesori motivați și amabili, poți obține chiar o diplomă din care să reiasă faptul că poți comunica în limba țării de adopție.

2. Integrarea și recunoașterea studiilor

Cu siguranță, nu este ușor să te integrezi într-un colectiv nou, cu oameni de diferite naționalități, la mii de kilometri distanță de casă. Totul depinde însă de tine, pentru că, dacă alegi să pleci pe cont propriu, trebuie să te depășești singur toate aceste provocări, dar dacă apelezi la o companie specializată, acomodarea va fi mai simplă. Dacă lucrezi în domeniul sănătății, de exemplu, integrarea ca asistent generalist în Germania poate fi susținută de o echipă dedicată ce te va însoți la noua ta locuință și la noul loc de muncă. O firmă care activează în acest domeniu îți va oferi toate premisele integrării într-o altă țară, chiar și în privința diferitelor proceduri legale, în anumite oficii și instituții. Practic, toate greutățile și lucrurile complicate vor fi împărțite cu o echipă de profesioniști, iar acest lucru grăbește integrarea într-o altă țară, imediat după sosire.

3. Siguranța locului de muncă

Poate că ai auzit poveștile a zeci de români, plecați în străinătate și păcăliți cu promisiunea unor locuri de muncă sigure. Atunci, în mod clar, ai aflat și despre miile de conaționali care s-au adaptat perfect și lucrează în condiții excelente, într-o altă țară. Așadar, prin ce experiență vrei să treci? Pentru că totul depinde de tine și modul în care îți gestionezi plecarea peste hotare. O agenție de recrutare sau o firmă specializată îți vor oferi toată siguranța de care ai nevoie, mai ales că multe contracte sunt încheiate pe anumite perioade de timp. Este important să acorzi atenție clauzelor contractuale, să soliciți multe informații despre locul de muncă, să cunoști angajatorul și să te asiguri că ești pe mâini bune. În acest fel, vei avea garanția că totul se desfășoară ca la carte și că teama ta este nefondată.

4. Imposibilitatea de a te dezvolta profesional

În general, dacă alegi să lucrezi în străinătate, poți obține un job care să-ți permită să evoluezi și capeți mai multe cunoștințe. Dorința de a reuși, experiența și aptitudinile tale te vor ajuta să avansezi repede, iar noul loc de muncă îți va crea noi perspective. Și asta deoarece intri în contact cu oameni cu moduri diferite de gândire, care-ți vor schimba atitudinea față de ideile preconcepute din țara ta.

Ca să ajungi să lucrezi în străinătate, trebuie să renunți la zona de confort și să ai curaj. Faptul că vii dintr-o altă țară nu trebuie să te împiedice să îți construiești o carieră, să muncești sau să dovedești că ești la fel de bun ca unii dintre cei care au ajuns deja să profeseze acolo. Cu multă ambiție și mai puține temeri nefondate, sigur vei putea să-și schimbi, mai ușor, viața profesională.

Citește și