# Consumul populaţiei a dus la creşterea cu 2,4% a economiei României > In primul trimestru al acestui an, creşterea în ritm anual a economiei  de 2,4% pe serie brută şi 2,7% pe serie ajustată sezonier, s-a datorat, în principal, cheltuielii pentru consumul final al go... Publicat: 9 iunie 2020, 06:43 · Autor: Mihai Ciobanu · Categorie: [Economie](https://stiri.com.ro/category/economie/index.html.md) · Pagina web: https://stiri.com.ro/2020/06/09/consumul-populatiei-a-dus-la-cresterea-cu-24-a-economiei-romaniei/ · Publicație: Stiri.com.ro ![](https://stiri.com.ro/wp-content/uploads/2022/01/download-2020-06-08T234205.204.jpg) In primul trimestru al acestui an, creşterea în ritm anual a economiei  de 2,4% pe serie brută şi 2,7% pe serie ajustată sezonier, s-a datorat, în principal, cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 3,8%, contribuind cu 2,5% la creşterea PIB, potrivit datelor provizorii (1) ale Institutului Naţional de Statistică, publicate marţi. La creşterea PIB, investiţiile au avut o contribuţie de 0,9%  iar exportul a continuat să aibă o contribuţie negativă, de minus 3,2%. „Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal: cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 3,8%, contribuind cu 2,5% la creşterea PIB; formării brute de capital fix, al cărei volum s-a majorat cu 5,9%, contribuind cu 0,9% la creşterea PIB. O contribuţie negativă la creşterea PIB a avut-o exportul net (-3,2%), consecinţă a creşterii volumului importurilor de bunuri şi servicii, cu 0,8%, comparativ cu reducerea volumului exporturilor de bunuri şi servicii, cu 5,5%”, precizează INS în datele provizorii privind creşterea PIB în primul trimestru al acestui an. Produsul Intern Brut, comparativ cu trimestrul IV din 2019, in aceeasi perioada a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,3%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2019, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 2,4% pe seria brută şi cu 2,7% pe seria ajustată sezonier. Astfel, produsul Intern Brut – date ajustate sezonier, estimat pentru trimestrul I 2020, a fost de 272,415 miliarde de lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,3% faţă de trimestrul IV 2019 şi în urcare cu 2,7% faţă de trimestrul I 2019. Pe serie brută, PIB-ul estimat pentru trimestrul I 2020 a fost de 216,264 miliarde de lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 2,4% faţă de trimestrul I 2019. Asadar, la creşterea PIB, în trimestrul I 2020 faţă de trimestrul I 2019, au contribuit aproape toate ramurile economiei, contribuţii pozitive mai importante având următoarele ramuri: -comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; -repararea autovehiculelor şi motocicletelor; -transport şi depozitare; -hoteluri şi restaurante (+1,1%), cu o pondere de 21,0% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 5,5%; -informaţiile şi comunicaţiile (+0,9%), cu o pondere de 7,0% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 14,1%; -construcţiile (+0,8%), cu o pondere de 4,0% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 23,3%; -activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; -activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+0,7%), cu o pondere de 7,6% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 10,4%. Contribuţii negative au înregistrat: -industria (-1,2%), cu o pondere de 19,6% la formarea PIB şi care a înregistrat o reducere a volumului de activitate cu 5,9%; -impozitele nete pe produs (-0,1%), cu o pondere de 8,1% la formarea PIB şi care au înregistrat o reducere a volumului lor cu 0,7%. Sursa: [Financiarul.ro](https://financiarul.ro).