Top 5 lucruri pe care le poţi învăţa din poezii

Orice formă a cuvântului scris te învaţă câte ceva. De la broşuri şi instrucţiuni de utilizare la romane şi versuri, orice grup de cuvinte aşezate cu formă şi sens va avea să-ţi predea o lecţie. Când vine vorba despre poezii, peniţa artistului se îndreaptă către spaţiul interior. Poeziile ating inimile. 

• Poeziile te învaţă despre tine – descriu trăiri şi sentimente

Spre deosebire de proză – unde citim despre fapte, oameni, acţiuni – poezia este emoţie, vibraţie şi trăire. Aceeaşi poezie, citită de trei oameni diferiţi, are trei interpretări diferite. Poeziile ne învaţă despre noi. Cu siguranţă fiecare am simţit ceva la auzul versurilor lui Nichita Stănescu, din „Emoţie de toamnă”: „A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, / Cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.”

• Poezia ne învaţă că lumea este perfectă prin imperfecţiunea ei – şi ne învaţă asta în cel mai frumos mod cu putinţă

Dintre toate artele, poezia se aseamănă cel mai mult cu pictura. Pictorul ştie să dea farmec până şi culorilor din palete reci, iar poetul pune în cuvinte şi îndulceşte puţin şi colţurile durerilor lumii. În „Lecţia despre cub” Nichita Stănescu ne vorbeşte despre imperfecţiune şi despre cum trebuie să iubim tocmai imperfecţiunea – pentru că este singurul lucru pe care îl avem. 

• Poezia ne învaţă să iubim

Dintre toate temele abordate de poeţi dragostea este poate cel mai atent şlefuită în cuvinte. Cu siguranţă am auzit fiecare o poezie de dragoste – dacă nu chiar am recitat-o sau am vibrat când am ascultat-o. Poate că astăzi nu mai suntem în perioada scrisorilor de dragoste puse pe hârtie cu cerneală, iar un mesaj pe whatsapp înlocuieşte treaba poştaşului de odinioară, însă iubirea descrisă în versuri nu se compară cu niciun „te iubesc” scris cu emoji. Fetele încă se visează Cătăline, iar poezia le învaţă cum. 

• Poezia îţi dezvoltă creativitatea

În Riga Crypto şi Lapona Enigel, Ion Barbu ne vorbeşte despre o poveste de dragoste inedită între vieţuitoare de la Polul Nord, iar în „Leoaică tânără, iubirea” ni se mărturiseşte despre cât de feroce poate să fie iubirea. În poeziile sale, Nichita Stănescu ne spune că avem atât cuvinte, cât şi „necuvinte” şi despre cum îmbrăţişările iubitei sunt „mereu dureroase, minunate mereu”. Tot la Nichita cuvintele despart apele şi fericirea este o lovire a frunţii de stele, iar existenţa iubitei şi a iubirii devine „o mirare”. 

• Poezia este o formă de libertate

Poezia este o formă de libertate, iar noi oamenii avem nevoie mai des decât ne-am putea închipui să ne înveţe cineva cum să fim liberi. Indiferent că ne dăm seama sau nu, suntem mai liberi ca niciodată şi în acelaşi timp mai încorsetaţi ca niciodată. Avem un program de muncă, avem de prins autobuze şi zboruri, avem de făcut cumpărături pentru săptămâna care vine, avem de plătit facturile până la data limită. Poeziile te duc în lumi fără limite. 

Aşadar, dacă vrei să te simţi liber, dacă vrei să te descoperi sau dacă pur şi simplu vrei să simţi mai mult, citeşte o poezie. Citeşte-o o dată, citeşte-o de două ori, căci din spatele versurilor mereu vor apărea noi lecţii – şi vor fi chiar despre tine. Poeziile sunt despre tine şi despre noi toţi şi tocmai de aceea ne învaţă atât de multe despre lucrurile care sunt chiar sub ochii noştri însă nu le vedem – iubirea, copilăria, copilul din noi, frumuseţea naturii primăvara sau liniştea unei nopţi de iarnă. 

Între copertele cărţilor lui Nichita Stănescu, Mihai Eminescu sau Tudor Arghezi vei găsi, cu siguranţă, ceva la care să vibrezi. Dacă nu, încearcă Ana Blandiana, sau Ion Minulescu… ori, poate Bacovia? Vei fi surprins cât de mult despre tine cel din interior poţi învăţa, fie şi din două catrene.