Care este motivul divorțului dintre Misha și Connect-R. Misha a dat cărțile pe față după ani de zile
După mai mulți ani în care a stat separată de tatăl fetiței ei, Misha a discutat despre motivele reale ale despărțirii. Aceasta a dezvăluit, prin intermediul unui mesaj, pe rețelele de socializare, ce s-a petrecut de fapt în căsnicia ei.
Chiar dacă a trecut ceva vreme de când au divorțat, iar cei doi foști soți au păstrat niște relații foarte bune de prietenie, ba chiar petrecându-și sărbătorile împreună sau au mers în vacanțe de dragul fetiței lor, acum blonda pare foarte decisă să discute despre motivele despărțirii.
Cu ajutorul unui mesaj publicat pe pagina personală de Instagram, cântăreața le-a oferit un sfat persoanelor care o urmăresc și care se regăsesc în povestea ei.
”Cea mai mare lecție pe care am învățat-o este să nu ții de o relație sau de o prietenie doar pentru amintiri sau pentru că știi de mult timp o persoană. Dacă ei nu acționează cum trebuie, atunci lasă-i să plece”, este mesajul pe care Misha l-a postat, pe rețelele de socializare.
Ce are de spus Connect-R referitor la relația cu Misha
„Nu obisnuiesc sa impartasesc lucruri atat de intime cu nimeni , dar nici sa gasesc minciuni tot timpul nu pot ., 1 an si 2 saptamani de cand am hotarat sa ramanem prietenii si parintii copilului nostru ! Viata merge mai departe pentru fiecare dintre noi ! Atat am avut de spus ! Rog pe toata lumea inclusiv presa sa nu ne puna intrebari , multumim anticipat” , a afirmat Connect-R pe Facebook.
Care sunt secretele Mishei de a se păstra în cea mai bună formă
“Încerc să fiu atentă la ce mănânc, mai am perioade când mai scap din vedere treaba asta și mai pun un kilogram-două dar cam atât, însă le dau jos destul de rapid. Nu fac nimic deosebit! De exemplu, acum țin o dietă, dar nu sunt foarte strictă. Nu am un meniu fix. Meniul meu este destul de diversificat. Din frigider nu-mi lipsesc niciodată fructele și legumele!”, afirma vedeta acum ceva timp.
În afară de alimentație, Misha se bazează pe câteva tratamente care o ajută să își păstreze corpul în cea mai bună formă.
„Tratamente corporale îmi fac atât la salon, cât și acasă, de obicei prefer tratamentele cât mai naturale și în principal pe cele anticelulitice. Look-ul mi-l schimb destul de des, port și foarte multe peruci și atunci pot să mi-l schimb zilnic. Cel mai bine totuși cred că mă simt cu părul lung, deși am o perioadă de când îl am scurt și mi-a plăcut foarte mult, de regulă mai mult îmi place atunci când îl am tuns periuță!”, mai dezvăluie fosta soție a lui Connect-R.
Sursa – Glow Magazin.