Cum te protejezi cel mai bine de soare

Chiar dacă abia ai așteptat vara, mai ales pentru că e sezonul concediilor, nu uita că radiațiile UV îți pot cauza numeroase probleme, precum arsurile solare. Pentru a evita aceste situații, trebuie să te protejezi corespunzător, ca să nu ai parte de neplăceri care ți-ar putea umbri zilele frumoase de vacanță.

 

În afară de loțiunile cu factor de protecție solară, ai nevoie și de soluții suplimentare, care te ajută să eviți arsurile pielii. Află care sunt recomandările pentru vară, din articolul pe care ți l-am pregătit!

Poartă șepci și pălării cu boruri largi

Poartă șepci și pălării cu boruri largi. Este cea mai bună metodă ca să te protejezi împotriva razelor solare, metodă care suplimentează protecția solară oferită de crema cu factor de protecție. Aceste accesorii vestimentare îți protejează scalpul și podoaba capilară, afectate de razele puternice. Alege șepcile pentru dame sau pălăriile cu boruri largi fără găuri, care te vor feri de radiațiile UV. Specialiștii recomandă purtatul șepcilor, al pălăriilor sau al oricărui accesoriu pentru cap și la plimbare, nu doar când stai la plajă.

Alege articole vestimentare din materiale ușoare

Atunci când temperaturile cresc, alege haine din materiale ușoare, care absorb radiațiile UV. Poartă articole vestimentare din bumbac, bun pentru că protejează pielea de radiațiile solare, sau piese din materiale mate, precum inul. Grosimea materialului este la fel de importantă! Alege materiale lejere și vaporoase, care nu favorizează transpirația în exces.

Nu trebuie să neglijezi nici culoarea hainelor pe care le porți în timpul verii. Articolele închise la culoare au tendința să absoarbă radiațiile UV, spre deosebire de hainele în culori deschise.

Optează pentru ochelari de soare

Ochelarii de soare sunt un must-have, în sezonul cald dar nu numai. O pereche de ochelari nu doar că îți pune în evidență ținuta, ci îți protejează ochii, extrem de vulnerabili la razele soarelui. În momentul achiziționării unei perechi de ochelari, caută să alegi surse sigure și specializate, cu filtru de protecție.

De asemenea, ar fi ideal să-ți cumperi ochelarii cu rame supradimensionate, care să acopere cât mai bine ochii. În plus, cu cât ochelarii se așază mai bine pe nas, cu atât îți vor oferi mai multă protecție, pentru că nu permit radiațiilor să pătrundă pe lângă rame. Pe eticheta ochelarilor, ar trebui să găsești scris: lentile polarizate, care blochează radiațiile ultraviolete.

 

Aplică loțiuni și creme de protecție

Protejează pielea de razele ultraviolete atât în sezonul cald, cât și în sezonul rece. Aplică loțiuni și creme de protecție pentru față și corp, cu SPF ridicat. Cu cât factorul de protecție solară este mai mare, cu atât vei fi mai protejat. Încearcă să-ți protejezi pielea în fiecare zi, nu doar când mergi în vacanță sau la plajă.

Folosește umbrele când stai la plajă

Umbrelele de plajă de dimensiuni mari, confecționate din materiale care oferă protecție solară, au rolul să te protejeze de razele dăunătoare ale soarelui. Folosește umbrele de plajă, în special între 10:00 și 17:00, atunci când nivelul de radiații este foarte ridicat. Vrei să te bucuri de o protecție solară mai mare? Optează pentru o umbrela într-o nuanță intensă și nu una deschisă.

 

Protecția solară este extrem de importantă pentru o piele sănătoasă și frumoasă. Nu uita de produsele care conțin SPF, mai ales când te expui pentru o perioadă mai lungă la soare. Hainele răcoroase, șepcile și ochelarii de soare sunt elemente care nu trebuie să-ți lipsească din arsenalul de vară.

Citește și