Este bine să bei apă în timpul mesei? Iată ce părere au specialiștii

De-a lungul timpului, s-au popularizat o mulțime de zvonuri medicale, unele care trezesc suspiciuni, iar altele care chiar par reale și pe care nu ai îndrăzni să le contești. Unul dintre aceste zvonuri privește consumul de apă în timpul meselor. Multe persoane evită să bea apă în timpul prânzului sau cinei, crezând că acest lucru este extrem de dăunător pentru organism. Argumentele din spatele acestei idei par puternice, însă, sunt ele complet adevărate?

Iată de ce se consideră că băutul apei în timpul mesei nu este sănătos și care sunt contraargumentele specialiștilor!

1. „Apa băută în timpul mesei diluează sucurile gastrice, făcând digestia să nu mai fie la fel de eficientă” – FALS!

Acesta este argumentul principal al celor care susțin că apa nu trebuie să fie consumată în timp ce mănânci. Totuși, experții gastroenterologi infirmă acest mit și explică faptul că apa nu are legătură cu puterea, consistența sau eficiența sucurilor gastrice. În timp ce mâncăm, organismul nostru începe să secrete automat substanțe ce vor descompune, ulterior, hrana consumată la masă. Corpul uman este atât de inteligent încât știe exact ce, cum și cât să secrete, astfel încât digestia să aibă loc eficient. În cazul unei persoane sănătoase, acest proces va avea loc fără probleme. De aceea, chiar dacă bei un pahar cu apă în timpul prânzului, acest lucru nu te va afecta negativ, iar sucurile gastrice vor funcționa la fel de bine. Așadar, dacă îți este foame, comandă prin Food Panda de la Gargantua și, în caz că ți se face sete în timp ce mănânci, bea apă fără griji!

2. „Dacă bei apă la masă, te vei sătura prea repede și nu vei mânca suficient” – FALS!

Faptul că apa va umple mai repede stomacul și tu nu vei mânca suficient sună ca și cum ar putea fi adevărat, însă, lucrurile nu stau chiar așa. Chiar dacă vei bea un pahar cu apă în timpul mesei, vei putea mânca aceeași cantitate de alimente, până simți că nevoile corpului tău au fost îndeplinite. Secretul stă în moderație, așa că, bea apa cu înghițituri mici, apoi mănâncă lent, mestecând foarte bine fiecare preparat. Astfel, te vei asigura că nu vei avea probleme!

3. „Apa băută în timpul mesei cauzează balonare” – FALS!

Pe lângă ideile false de mai sus și această afirmație este celebră. Dacă te gândești mai bine, chiar și tu poți avea impresia că stomacul se va umple și te vei simți balonat dacă vei consuma și mâncare, și apă, în același interval scurt de timp. Adevărul este că simplul consum de apă într-o pauză de prânz nu îți va cauza probleme. Balonarea are cauze dintre cele mai diverse, însă, apa băuta la masă nu este una dintre ele. Din contră, dacă organismul îți semnalează că ești însetat, este o idee foarte bună să răspunzi acestei nevoi, mai degrabă decât să o suprimi. Pe de altă parte, dacă vei bea o cantitate foarte mare de apă într-un timp scurt, acest lucru ți-ar putea crea disconfort. De aceea, recomandarea specialiștilor este să bei între 7 și 9 pahare de apă zi de zi, constant, fără să consumi cantități uriașe de lichide din doar câteva înghițituri.

Așadar, dacă te îngrijorai că apa băută în timpul mesei îți poate dăuna, acum te poți relaxa. Nu trebuie să ignori semnalele de sete sau de foame ale corpului tău, ci, din contră, să le asculți și să le onorezi. Chiar și atunci când îți este sete în timpul prânzului!

În final, dacă niciun medic nu ți-a recomandat să eviți consumul de apă în timpul mesei, nu ai niciun motiv pentru a face acest lucru.

Citește și