5 sfaturi preţioase ca să nu pierzi niciodată avionul
Când eşti nevoit să călătoreşti pe calea aerului, trebuie să te încadrezi în anumite rigori ale aeroportului şi ale companiei care operează zborul. Toate informaţiile cu privire la timpul când trebuie să te prezinţi la poarta de îmbarcare, deschiderea şi închiderea check-in-ului, precum şi orele de decolare şi aterizare îţi sunt prezentate încă de la achiziţia biletului. Respectă-le şi asigură-te că ajungi cu bine la aeroport, la poarta de îmbarcare şi pe locul rezervat în avion. Nu e mare filosofie! Trebuie doar să ții cont de câteva sfaturi.
Alege cel mai sigur drum până la aeroport
Să le luăm pe rând. Pentru a îndeplini toate formalităţile de zbor, în primul rând, trebuie să ajungi, în timp util, la aeroport. În România, mai mult decât în alte ţări, drumul până la aeroport poate fi destul de problematic, mai ales, dacă vorbim despre capitală şi cel mai mare aeroport din apropiere. Însă, la fel de precaut, trebuie să fii şi în cazul deplasărilor externe. Întrucât Aeroportul Internaţional Otopeni nu este conectat de Bucureşti prin toate mijloacele de transport în comun disponibile, trebuie să alegi vehiculul de deplasare potrivit. Dacă locuieşti în zonă, poţi apela la un prieten. În schimb, dacă vii dintr-un oraş de provincie, ai la dispoziţie variante de transport. Spre exemplu, serviciul de transfer Otopeni Tecuci deserveşte întregul traseu rutier din estul ţării până în capitală şi te aduce în siguranţă la aeroport, fără a avea grija condusului, a parcării sau a depozitării bagajelor.
Alege variantele online
De la achiziţia biletului de călătorie până la înregistrarea de check-in, operaţiunile online te scapă de aglomeraţie şi faci și economie de timp. Având în vedere aglomeraţia din aeroporturi, este o măsură de siguranţă să eviţi statul la cozi care te-ar putea întârzia, ajungând, în cel mai rău caz, până la pierderea zborului. Descarcă aplicaţiile aeroportului sau ale companiei aleasă pentru călătorie, care te vor ajuta să treci, mai uşor, peste formalităţi.
Atenţie la bagaje
Bagajul este un capitol deosebit al fiecărei călătorii cu avionul. Există reglementări precise cu privire la conţinut, dimensiuni şi greutate. În cazul bagajelor de cală, dimensiunile sunt destul de generoase, însă, trebuie să ai grijă să nu depăşeşti greutatea maximă admisă. În caz contrar, vei fi nevoit să plăteşti în plus şi să pierzi timp preţios cu aceste operaţiuni. Cea mai rapidă modalitate de zbor ţi-o oferă opţiunea cu bagaj exclusiv de mână. În acest caz, dacă ai şi check-in făcut online, nu trebuie decât să treci controlul de securitate şi să te prezinţi la poarta de îmbarcare la ora potrivită. În schimb, bagajul de mână este supus unor restricţii superioare cu privire la conţinut şi la dimensiuni. Şi în acest caz, orice nerespectare a regulamentului te supune unor cheltuieli suplimentare şi unei întârzieri.
Pregăteşte documentele
Mai importante decât bagajele sunt documentele de călătorie. Ţine la îndemână actul de identitate şi cartea de îmbarcare, pentru a nu fi nevoit să scotoceşti prin genţi sau valize după ele. Aşază-le lângă telefon, portofel sau alte obiecte esenţiale fără de care nu ieşi niciodată din casă, pentru a te asigura că nu pleci fără ele. În plus, prezentarea rapidă a documentelor la control te ajută să câştigi timp pentru tine şi pentru cei care aşteaptă la rând.
Informează-te cu privire la harta aeroportului
Nu este neapărat cazul zborurilor interne în ţara noastră. Însă, dacă circuli în Europa sau în oraşele mari ale lumii, vei avea surpriza ca aeroportul de destinaţie să fie de dimensiunile unui oraş. Ţine cont de acest aspect, în special când zbori cu escală şi trebuie să ajungi dintr-un terminal în altul sau în alt aeroport din zonă. Dacă este prima dată când ajungi în acel loc, câştigi timp preţios dacă te informezi cu privire la traseele aeroportului, disponibile în prezentări extrem de simple, în mediul online.
Aeroporturile sunt locuri aglomerate, începând de la drumul de acces, parcare şi formalităţi de îmbarcare. Dacă îţi planifici eficient călătoria de acasă până la uşa avionului, nu vei avea probleme. Asigură-te că te încadrezi în intervalele de timp comunicate pe cartea de îmbarcare, și nu vei avea surprize neplăcute.