Ce legatura este intre Luminita Angehel si Nico? Cine le uneste?
Ai putea spune ca sunt unite doar de pasiunea pentru muzica insa cele doua interprete sunt foarte bune prietene si dincolo de scena. Iar asta o dovedeste faptul ca Luminita Anghel si Nico se vad si in afara spectacolelor, se intalnesc des si au multe pasiuni comune.
Prietenia dintre cele două artiste durează de ani de zile, iar compozitorul Mihai Alexandru s-a gândit să le facă o melodie și să pună pe note prietenia strânsă dintre ele. Așa s-a născut „Prietenie”, o melodie pe care o interpretează cele două foarte bune prietene Luminița Anghel și Nico. Interpretele au fost foarte încântate de colaborare și au înregistrat piesa, așa că au mers pe la diverse emisiuni de televiziune pentru a o promova.
Compozitorul a postat și el un mesaj pe pagina lui de socializare cu un link la piesă pentru a atrage atenția urmăritorilor săi de pe rețelele de socializare. „Dragii mei, vă prezint cu mare bucurie una dintre cele mai mari piese scrise vreodată de mine. Mai devreme, Luminița și Nico au lansat La Măruță această piesă, iar impresiile sunt nemaipomenite. Vă mulțumim pentru share!”, a scris Mihai Alexandru. Va invităm și noi să ascultați piesa în continuare care este o melodie de suflet care redă prietenia celor două interprete dar și cea dintre ele și compozitor.
Sursa – Glow Magazin.