eMAG a lansat creditul online bazat pe istoricul de comenzi şi pe scorul de credit

eMAG a lansat o ofertă de credit online pentru finanţarea cumpărăturilor de pe platformă, bazat pe istoricul de comenzi al clientului pe site şi pe scorul de credit al aplicantului de la Biroul de Credit, potrivit unui comunicat al comerciantului.

Oferta de credit a fost dezvoltată în colaborare cu IdeaBank, FintechOS şi Bitnovel, se precizează în comunicatul eMAG.

În contextul online, cererea de credit se transmite pe site-ul eMAG şi poate fi aprobată în 10 minute dar nu necesită nicio deplasare la bancă din partea solicitantului, conform eMAG.

Dobânda la acest credit este comparabilă cu dobânzile creditelor de nevoi personale din piaţa de credite, se menţionează în comunicat.

Pentru o cumpărare mai sigură şi pentru obţinerea creditului, clienţii eMAG trebuie ca, după adăugarea produselor dorite în coşul de cumpărături, să aleagă varianta de plată în rate eCREDIT prin IdeaBank – Smart shopping.

Ulterior, pentru identificarea aplicantului, acesta trebuie să trimită o fotografie cu actul de identitate, după care primeşte un cod prin SMS prin care validează numărul de telefon şi trimite un video selfie.

Iar, după primirea solicitării, IdeaBank o analizează pe loc şi trimite răspunsul online, după care clientul poate semna, online, contractul de credit, prin folosirea codului trimis prin SMS pe numărul de telefon validat în prima etapă.

La rândul său, Mircea Balica managerul de servicii financiare al eMAG, a explicat că acei clienţi interesaţi de această ofertă de credit trebuie să completeze practic un singur câmp pe site-ul eMAG, pentru aplicarea la acest credit.

„(…) acum, doar cu un smartphone, clienţii noştri pot obţine aprobarea unei finanţări în cel mult zece minute printr-un flux simplu şi intuitiv, în care cererea online de finanţare este redusă la un singur câmp care trebuie completat”, a afirmat Mircea Balica.

Dar şi  vicepreşedintele executiv al IdeaBank, Alin Daniel Fodoroiu, a subliniat că criteriile de acordare ale creditului sunt adaptate la istoricul clientului pe platforma eMAG.

„Cu alte cuvinte, cu cât clientul a cumpărat mai frecvent şi mai recent în magazinul online, cu atât cresc şansele de aprobare a împrumutului”, a menţionat vicepreşedintele executiv al IdeaBank.

Sursa: News24.ro.

Citește și