Delphine Amarzit este prima femeie care va conduce bursa de la Paris
Cu începere de la data de 15 martie 2021, Bursa de Valori de la Paris, va fi condusă de Delphine Amarzit, în prezent director general adjunct la banca online Orange Bank, a anunţat luni grupul Euronext, care deţine şase burse europene (Paris, Amsterdam, Bruxelles, Dublin, Lisabona şi Oslo), informează AFP.
Astfel, la vârsta de 47 de ani, Delphine Amarzit va deveni prima femeie ce va conduce bursa de la Paris, succedându-i în funcţie lui Anthony Attia. Director general adjunct la Orange Bank şi fostă consilieră a premierului François Fillon, între 2007 şi 2009, Delphine Amarzit are „o cunoaştere aprofundată a pieţelor de capital din Franţa şi Europa”, subliniază Euronext.
Nominalizarea se înscrie în strategia de creştere a Euronext, după preluarea bursei de la Olso (2019) şi a bursei de la Milano, care ar urma să se concretizeze, cel mai probabil, în cursul primului semestru al acestui an.
În opinia sa, „Euronext trebuie să îşi ajusteze organizaţia pentru a răspunde la ambiţia sa de a pune la punct cea mai importantă infrastructură de pe piaţa paneuropeană”, a explicat directorul general de la Euronext, Stéphane Boujnah.
În contextul profesional, Delphine Amarzit este absolventă a prestigioasei universităţi ENA, a deţinut mai multe poziţii importante în sectorul public din Franţa, precum cea de inspector general al Finanţelor şi la Trezoreria Statului. În mijlocul crizei subprime, în calitate de consilier pentru finanţe la Cabinetul premierului François Fillon (2007-2009), Delphine Amarzit a participat la elaborarea răspunsului autorităţilor publice la criza financiară mondială.
Sursa: News24.ro.