Grampet estimează pentru 2020 afaceri de 285 milioane de euro şi un profit net de 7,3 milioane de euro

După un an marcat de consecinţele economice datorate pandemiei, grupul Grampet estimează pentru anul 2020, o cifră de afaceri în creştere uşoară, la aproximativ 285 milioane euro (faţă de 281 milioane euro anul trecut), respectiv un profit net în scădere la aproximativ 7,3 milioane euro (comparativ cu 11 milioane în 2019), aceaste rezultate reflectă şi impactul unui buget de investiţii în creştere (23,2 milioane euro faţă de 21,3 milioane euro în 2019), conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES.

-În plan economic, anul trecut a fost marcat de performanţe notabile pentru companiile din grup. Astfel, în luna aprilie, Grup Feroviar Român a primit certificatul de siguranţă din Uniunea Europeană acordat pentru mai mult de o ţară, care permite Grupului să opereze în două ţări, respectiv România şi Grecia.

-În luna iunie, prototipul primului automotor produs de Electroputere VFU Paşcani a ieşit din fabrică sub o nouă înfăţişare, purtând motive tradiţionale româneşti pentru a sărbători Ziua Naţională a Iei. Automotorul se află deja în ultimele faze de testare şi va intra pe piaţa locală şi internaţională în prima parte a anului curent.

-În iulie, Roserv Oil a preluat platforma RAFO Oneşti, cu obiectivul declarat de a dezvolta cel mai mare centru logistic din Moldova, unde ar putea lucra până la 600 de oameni.

– Grupul Grampet şi-a consolidat divizia din Ungaria, unde a finalizat achiziţia terenului pe care se află fabrica Debrecen Vagongyar, pregătind totodată investiţii importante pentru modernizarea şi retehnologizarea uzinei.

-Prin procesul amplu de digitalizare la nivel de grup a avansat considerabil în 2020, fiind accelerat şi de contextul impus de pandemie. În prezent, companiile din grup folosesc aproape 20 de soluţii digitale dezvoltate intern. Alte 18 astfel de proiecte se află în curs de dezvoltare.

-Separat, echipa fabricii de medicamente Polisano Pharmaceuticals din Sibiu se apropie de lansarea primul său medicament oncologic solid – un pas foarte important pentru întreaga industrie farmaceutică românească.

– În cursul anului trecut, au fost dublate şi eforturile de implicarea socială menite să susţină, pe de o parte, eforturile naţionale pentru combaterea pandemiei de coronavirus şi, pe de altă parte, activitatea tradiţională a fundaţiilor Toflea şi Grampet.

În contextul sănătăţii, în luna mai, grupul Grampet a lansat o campanie naţională prin care a donat câte un aparat de testare de ultimă generaţie şi 1.000 de teste DSP-urilor din Deva, Craiova, Iaşi, Constanţa, Galaţi, Ploieşti, Timişoara, Bucureşti şi Debrecen. Două astfel de donaţii au ajuns la Spitalul Clinic de copii Victor Gomoiu şi Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş din Bucureşti. Totodată, companiile membre au donat câte 9.000 de măşti de protecţie Muzeului Naţional de Artă şi Serviciului de Ambulanţă Bucureşti, dar şi alte mii de măşti de protecţie în fiecare oraş din ţară în care grupul are activitate.

În paralel, Fundaţia Toflea a continuat proiectele educaţionale şi sociale care influenţează vieţile a zeci de mii de oameni din categorii defavorizate din judeţul Galaţi.

Aşadar, grupul Grampet este cel mai mare grup feroviar şi operator logistic privat din România şi din Europa de Sud-Est, având în jur de 7.000 de angajaţi. Înfiinţată în urmă cu peste 20 de ani, a devenit prima multinaţională cu capital românesc, extinzându-se pe rând în Bulgaria (2004), Ungaria (2005), Republica Moldova şi Germania (2010), Austria şi Slovacia (2012), Croaţia (2016), Serbia (2018) şi Grecia (2019). În prezent analizează extinderea pe alte şase pieţe europene – Macedonia, Muntenegru, Slovacia, Cehia, Belgia şi Olanda.

Este prima companie europeană care a aderat la Asociaţia Middle Corridor – Ruta de Transport Internaţional Trans-Caspică, parte din proiectul Noul Drum al Mătăsii, asumându-şi un angajament ferm faţă de această alianţă strategică ce creează o nouă rută între China şi Uniunea Europeană.

Sursa: News24.ro.

Citește și