Solaris va livra încă 25 de troleibuze la Braşov; valoarea contractului depăşeşte 63 milioane de lei
Anul acesta, Solaris Bus & Coach, lider global în producţia de vehicule electrice pentru transport public, a câştigat o nouă licitaţie şi a semnat un contract cu municipiul Braşov pentru livrarea a 25 de troleibuze Solaris Trollino 18. Iarvaloarea totală a contractului se ridică lapeste 63 milioane lei(aproximativ 13 milioane de euro), precizează un comunicat remis, vineri, AGERPRES.
Aceasta este a doua livrare de troleibuze Solaris către municipiul Braşov, adăugându-se celor 26 de troleibuze Solaris incluse în 2020 în parcul auto al RATBV, operatorul de transport braşovean.
În contextul Solaris, peste 300 de vehicule sunt folosite în transportul public din opt oraşe din România: Craiova, Cluj-Napoca, Piteşti, Braşov, Satu Mare, Galaţi, Baia Mare şi Oradea, ponderea vehiculelor electrice fiind de circa 50% din total.
Astfel, troleibuzele Solaris Trollino 18 sunt dotate cu un motor electric cu tracţiune de 240 kW, propulsie Medcom şi captatori de curent cu retragere automată în cazul desprinderii de la reţea. Totodată, acestea sunt echipate cu baterii de tracţiune pentru situaţii de urgenţă, ce oferă o autonomie de aproximativ 5 km în lipsa contactului cu linia de electricitate.
Fiecare troleibuz comandat are 18 m lungime, 2,55 m lăţime şi o înălţime de 3,45 m (incluzând captatorii) şi poate transporta până la 133 de pasageri, incluzând 41 de persoane aşezate. Confortul călătorilor va fi asigurat atât prin sistemul de aer condiţionat, precum şi prin sistemul audio-video de informare ce va oferi informaţii despre traseu, orele estimate ale călătoriei, anunţarea staţiei sau anunţuri diverse.
Din punct de vedere al utilităţilor, braşovenii vor beneficia de porturi USB ce le vor permite reîncărcarea dispozitivelor mobile în timpul călătoriei, precum şi acces la Wi-Fi. Fiecare vehicul este echipat cu un sistem de taxare cu patru validatoare. În plus, pentru a creşte gradul de siguranţă a pasagerilor şi a şoferilor, troleibuzele Solaris sunt echipate cu un sistem de supraveghere video. Mijloacele de transport vor fi dotate şi cu un sistem de numărare a pasagerilor cu senzori amplasaţi la fiecare uşă ce va permite operatorului de transport public să adune date despre numărul de persoane care utilizează anumite rute, cu ajutorul cărora se pot face optimizări ale transportului pe liniile respective.
Compania informează că troleibuzele care vor fi livrate municipiului Braşov vor avea o garanţie de cinci ani (sau 350.000 km), timp în care Solaris va furniza consumabilele necesare pentru mentenanţa planificată pentru toată această perioadă. Totodată, manopera lucrărilor de întreţinere va fi realizată de personalul RATBV sub supravegherea reprezentantului Solaris.
Aşadar, Solaris Bus & Coach SA este unul dintre cei mari producători din Europa de autobuze şi troleibuze. În cei aproape 25 de ani de existenţă, compania a produs peste 20.000 de vehicule folosite în transportul public din sute de oraşe europene. În prezent, Solaris este lider de piaţă pe segmentul de e-mobilitate în transportul public, graţie gamei sale largi de troleibuze, autobuze electrice cu acumulator şi autobuze hibrid livrate. În septembrie 2018, Solaris Bus & Coach s-a alăturat grupului spaniol CAF.
Sursa: News24.ro.