Ford investeşte 1,05 miliarde de dolari pentru modernizarea operaţiunilor din Africa de Sud

Constructorul auto Ford Motor a anunţa marţi, că va investi 1,05 miliarde de dolari la subsidiara sa din Africa de Sud, inclusiv pentru a efectua modernizări în vederea extinderii producţiei camionetei Ranger, transmite Reuters.

În urma acestei investiţii, capacitatea instalată a Ford în Africa de Sud va creşte de la 168.000 la 200.000 de vehicule, a explicat Andrea Cavallaro, director de operaţiuni al diviziei Ford pentru pieţele internaţionale.

„Este cea mai mare investiţie a Ford în cei 97 de ani de când este prezent în Africa de Sud şi una dintre cele mai mari realizate vreodată în industria auto locală”, a declarat Cavallaro.

În contextul administrativ-financiar, din suma de 1,05 miliarde de dolari, vor fi alocaţi 683 milioane de dolari pentru modernizarea tehnologiei şi pentru noi facilităţi la fabrica din Silverton, o suburbie a capitalei administrative Pretoria, iar 365 milioane de dolari pentru modernizarea echipamentelor la fabricile furnizorilor majori.

Odată cu extinderea producţiei, vor fi create 1.200 de locuri de muncă la subsidiara Ford din Africa de Sus, iar forţa de muncă locală va ajunge la 5.500 de angajaţi, în timp ce la reţeaua de furnizori se estimează că vor fi create 10.000 de locuri de muncă.

Compania Ford, al doilea mare producător auto din SUA, este prezent şi pe piaţa din România.

Sursa: News24.ro.

Citește și