Care sunt noile tendințe pentru bucătărie în 2021?
Designul interior este o reflexie a societății în care trăim. Din acest motiv, bucătăria perfecta din acest an reprezintă un loc social și sociabil, în care senzațiile, mirosurile, aromele și, desigur, compania se reunesc în jurul mesei. Ne confruntăm cu o bucătărie care exprimă modul nostru de a vedea lumea, cu soluții personalizate, inteligente și „de casă” în același timp, în care cele mai noi tehnologii pot coexista cu un stil rustic, de exemplu.
În plus, bucătăria anului 2021 este aproape de natură și tradiții, dar cu un ochi focusat pe tehnologie și eficiență energetică.
Descoperă cele 11 tendințe de decorare a bucătăriei care vor triumfa în acest 2021
Spațiu multitasking
Bucătăria a fost inima casei în ultimii ani, însă situația creată de coronavirus i- a conferit o nouă putere: multitasking-ul. Acum, pe lângă centrul de operațiuni culinare și noul living, aceasta este un birou, o zonă de studiu, o sală de ședințe și videoconferințe de familie. Din acest motiv, mai degrabă decât să se închidă față de restul casei, bucătăria caută deschidere.
Distribuții noi
Putem spune că, odată cu deschiderea spre sufragerie a bucătăriei, s-a încheiat designul clasic al alinierii mobilierului. Acum tinde să fie organizat în jurul mesei de bucătărie, ceea ce oferă un aspect modern și netezit. Insulele sunt în continuare preferatele consumatorului, deși acum caută insule mai multe „curate”, ordonate și, dacă este posibil, fără chiuvetă.
Spiritul de echipă
Bucătăriile deschise devin tot mai frecvente în ziua de azi. Oamenii tind să își demoleze pereții de bucătărie pentru a avea legătură directă cu sufrageria. Cu toate acestea, experții recomandă crearea unei uși glisabile între bucătărie și sufragerie în cazul în care preferințele se schimbă.
Atunci când nu mai există perete despărțitor între bucătărie și sufragerie, se recomandă schimbarea mobilierului din living pentru a putea fuziona cu mobila de bucătărie.
Toate în tonuri de gri și galben
Culorile anul 2021 sunt Ultimate Gri și Illuminanting, mai exact gri și galben. Aceste culori complementare pot schimba total aspectul bucătăriei, oferindu-i o viziune modernă. Desigur, nu este necesar să schimbați tot mobilierul din bucătărie, puteți doar să văruiți pereții în aceste două culori sau, dacă sunteți în căutarea unui set de masă cu scaune, puteți să îl alegeți pe baza acestor două culori ale anului. Griul este culoarea de tendință, iar nuanțele de gri dau naștere unei bucătărie atemporale, elegante și minimaliste, diferită de toate celelalte.
Albul etern și seducător
Nu trebuie neapărat să țineți cont de culorile anului curent, doar dacă chiar vă plac și se pliază pe stilul dvs, deoarece acestea se schimbă în fiecare an – puteți să mizați mai bine pe o culoare clasică, atemporală, precum albul.
Albul nu o să se demodeze niciodată și clar nici bucătăriile albe – se potrivesc în toate casele și se adaptează tuturor stilurilor. Puteți să dați bucătăriei albe o notă de căldură cu detaliile din lemn din bucătărie – prin achiziționarea unei hote rustice decorative cu accente de lemn sau prin alegerea unui aragaz rustic alb cu accente aurii.
Pe de altă parte, puteți oferi o latură estetică ușor industrială mizând pe elemente din oțel inoxidabil sau fier – precum cele regăsite la electrocasnicele mici, ca de exemplu robotii de bucatarie din otel inoxidabil.
Negrul este noul alb
Pentru capacitatea sa de a impresiona fără a înfrumuseța, pentru stilul, rafinamentul și personalitatea sa, negrul este un alt trend în 2021 în materie de bucătării, care nu va ieși din dogmele modei. Desigur, este o cerință esențială ca în bucătărie să fie lumină naturală și să fie proiectate corpuri de iluminat cu lumină generală bună pentru a îmbunătății întregul aspect, fără a-l face sumbru și întunecat.
Capacitate de stocare
Anul acesta se merge pe mobilierul de bucătărie ce poate îngloba foarte bine aparatele electrocasnice. Spre exemplu, dulapuri de bucătărie ce permit integrarea diferitelor tipuri de electrocasnice mici sau chiar unele mari, precum cuptoarele incorporabile electrice cu functii multiple de gatire.
Durabil și „eco”
Decorarea bucătăriei în 2021 nu numai că vrea să fie estetică, ci și ecologică, căutând un impact pozitiv atât asupra oamenilor, cât și asupra planetei. Pentru a realiza acest lucru, clienții apelează la colaborare cu materiale și tehnologii durabile, precum și cu mărci și producători care lucrează și caută sustenabilitate cu lemne certificate de origine responsabilă, materiale regenerabile, reciclate sau reciclabile.
Oțel inoxidabil pentru un „aspect” profesional
Dar și pentru sentimentul de igienă și curățenie pe care îl oferă. Într-o epocă în care Covid-19 ne-a făcut dușmani fermi ai virușilor și bacteriilor, oțelul inoxidabil stă ca material aseptic prin excelență. Desigur, pentru cei care doresc o atingere mult mai rafinată a oțelului inoxidabil se poate apela la aragazuri rustice create din oțel inoxidabil emailat.
Minimalism
Pentru că, deși maximalismul ne-a bătut la ușă anul acesta, bucătăria își revendică dreptul la simplitate ca stil de viață. Creativitatea și tehnologia merg mână în mână, astfel tot ceea ce este inutil și voluminos este eliminat și se acordă atenție materialelor naturale.
Cu un punct tradițional
Am putea spune că, în această panoramă modernă și tehnologică, există o tendință care încalcă regula și care are succes. Acestea sunt bucătăriile tradiționale, de familie. Deși nu sunt potrivite pentru unele case, deoarece „cântă” între culori închise și finisaje sofisticate, ele pot fi o opțiune în bucătăriile închise sau în casele în stil clasic / rustic. Această linie estetică evidențiază o altă tendință: mânerele din alamă sau aur / care imită alama sau aurul – ce pot fi regăsite chiar și în cazul electrocasnicelor, precum în cazul aragazurilor rustice, al hotelor rustice.