Vestas majorează miza în cursa pentru cea mai puternică turbină eoliană offshore

Miercuri 10 februarie, compania Vestas Wind Systems A/S a anunţat că a pus la punct o nouă turbină eoliană offshore cu o capacitate de 15 Megavaţi, cea mai mare turbină de acest fel concepută până acum, de compania din Danemarca, transmite Reuters.

Cu o anvergură a palelor de peste 230 de metri, noua turbină va acoperi o suprafaţă de peste 43.000 de metri pătraţi, echivalentul a şase terenuri de fotbal, şi va putea alimenta cu energie 20.000 de gospodării din Europa prin producţia a aproximativ 80 de Gigavaţi oră de electricitate pe an. Vestas intenţionează să instaleze primul prototip al noii turbine în 2022 iar producţia de masă ar urma să demareze în 2024.

„Sectorul offshore va juca un rol important în creşterea energiei eoliene iar noua turbină V236-15.0 MW va fi un motor în această evoluţie prin reducerea costului energiei”, a apreciat directorul general de la Vestas, Henrik Andersen.

Noua turbină a celor de la Vestas are o capacitate mai mare decât cea a rivalilor de la Siemens Gamesa Renewable Energy SA şi GE Renewables Energy, ambele cu o capacitate de 14 Megavaţi. Toate aceste turbine au o înălţime de câteva sute de metri.

În anul 2019, Vestas, cel mai mare producător mondial de turbine eoliene, şi-a vândut 80% din acţiuni la subsidiarele care deţin parcurile eoliene Pantelimon, Pegasus şi Apollo din România către IKEA pentru 136 de milioane de euro.

Sursa: News24.ro.

Citește și