Innobyte mizează pe o cifră de afaceri de 2 milioane de euro

Innobyte, companie românească de dezvoltare software specializată în eCommerce, a încheiat 2020 cu o cifră de afaceri de 1,8 milioane de euro, cu 55% mai mare faţă de 2019, pentru acest an reprezentanţii companiei estimând depăşirea pragului de 2 milioane de euro cifră de afaceri, conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES.

Dezvoltarea serviciilor clienţilor actuali ai companiei a determinat o creştere peste aşteptări pentru dezvoltatorul de software, odată cu dinamica accelerată din piaţa de eCommerce. Astfel, în 2020, cifra de afaceri a avut o creştere peste estimările iniţiale pre-pandemie, în timp ce profitabilitatea companiei s-a triplat faţă de 2019, EBITDA ajungând la 430.000 de euro.

În planul pentru anul în curs, Innobyte mizează pe o creştere a cifrei de afaceri cu 15%, depăşind astfel pragul de 2 milioane de euro, păstrarea nivelului de profitabilitate şi creşterea cu 25% a numărului de angajaţi.

„Odată cu maturizarea forţată a pieţei de eCommerce, nevoile de business ale clienţilor Innobyte au devenit mai specifice şi s-au concentrat pe implementarea rapidă de soluţii tehnice, adaptarea la context şi optimizarea la nivel operaţional. Pandemia a avut asupra pieţei de eCommerce efect catalizator şi a propulsat business-urile din online. Am înregistrat o creştere remarcabilă a cererii de servicii din partea partenerilor actuali, pe fondul nevoii lor de a-şi dezvolta platformele, iar trendul acesta se va menţine şi în 2021”, a declarat Cătălin Bordei, managing partner Innobyte.

În contextul grăbirii creşterilor, factorii care vor contribui la atingerea pragului estimat de Innobyte se referă atât la digitalizarea accelerată, cât şi la faptul că în 2021 nevoia de bază va fi legată de performanţa platformelor existente şi dezvoltarea de soluţii care să plaseze fiecare business în topul căutărilor şi accesărilor clienţilor şi să-i diferenţieze de concurenţă.

În acelaşi timp, printre tendinţele pieţei de eCommerce se remarcă continuarea dezvoltării platformelor de tip marketplace, pentru oferirea unei game variate de produse, dar şi dezvoltarea magazinelor nişate, unde se pune mai mult accent pe personalizare şi crearea unei experienţe deosebite pentru clienţi.

Se adaugă şi modelul de subscription care este o altă tendinţă ce se observă din ce în ce mai mult în eCommerce. Acesta permite magazinelor online să îşi asigure clienţi recurenţi pentru care vor livra produsele lor preferate cu o anumită regularitate. De asemenea, orientarea către dezvoltarea de aplicaţii mobile continuă curba de creştere, acestea devenind un instrument tot mai important în strategia jucătorilor din eCommerce.

Pentru anul acesta, Innobyte îşi propune creşterea cu 25% a numărului de angajaţi, astfel încât echipa să ajungă la 50 de specialişti în eCommerce, pentru a creşte capacitatea de gestionare de noi proiecte.

Actual, Innobyte este o companie românească de dezvoltare software specializată în eCommerce care vizează maximizarea potenţialului de business al partenerilor săi prin dezvoltarea unor platforme de eCommerce sigure, scalabile şi inovative. Pe lângă serviciile de dezvoltare şi de mentenanţă eCommerce oferite, Innobyte asigură şi servicii de securitate, analiză şi îmbunătăţirea performanţei, audit şi consultanţă de business pentru magazine online din întreaga lume.

În cei 15 ani de activitate, Innobyte a dezvoltat programe software pentru sute de clienţi care activează în eCommerce şi domenii precum tehnologie, sănătate, domeniul bancar sau juridic, turism sau fashion.

Innobyte este un business 100% românesc şi a fost fondată de către antreprenorul Cătălin Şomfălean, care conduce Innobyte alături de Cătălin Bordei, ambii în rol de managing partners. Amândoi au peste 10 ani experienţă în antreprenoriat şi mai mult de 15 ani de activitate în comerţul online, dezvoltare software, digital, marketing, telecom şi retail.

Sursa: News24.ro.

Citește și