Până în anul 2030, Ford va vinde doar vehicule electrice pe piaţa europeană

Constructorul  Ford Motor a anunţat, miercuri, că va electrifica toată gama de maşini din Europa până în 2030, grupul american alăturându-se astfel cursei globale a producătorilor auto care dezvoltă vehicule cu emisii zero, în perspectiva interzicerii vânzărilor de maşini noi alimentate cu combustibili fosili, transmite Reuters.

Chiar, luna aceasta, Ford a majorat investiţiile în vehicule electrice şi autonome la 29 de miliarde de dolari, după ce anul trecut anunţase că va face investiţii de 11 miliarde de dolari pentru a lansa 40 de modele de automobile electrice şi hibride. De asemenea, compania va investi şapte miliarde de dolari în dezvoltarea tehnologiei pentru vehicule autonome.

În contextul auto pentru viitor, compamia Ford va investi un miliard dolari, în fabrica sa din Koln, Germania, care va deveni prima facilitate din Europa a companiei unde vor fi produse vehicule electrice.

Primul automobil exclusiv electric european va fi produs la Koln din 2023, iar compania ia în considerare şi un al doilea model la această uzină.

Până în 2026, Ford va avea versiuni electrice ale tuturor maşinilor de pasageri vândute în Europa, iar până în 2030 două treimi din vehiculele comerciale vândute pe această piaţă vor fi exclusiv electrice sau hibrid plug-in.

În prezent, Ford domină pieţele din SUA şi Europa pe segmentul vehiculelor comerciale alimentate cu benzină, având cote de piaţă de 40% şi, respectiv, de aproape 15%.

Din punct de vedere al vănzărilor, Ford a precizat că divizia sa de vehiculele comerciale „este cheia pentru viitoarea creştere şi profitabilitate” şi se va baza pe noi produse, inclusiv pe alianţa strategică cu Volkswagen AG.

De altfel şi Jaguar Land Rover (JLR) a anunţat luni că modelele sale vor fi integral electrice până în 2030. În următorii cinci ani, Land Rover va lansa şase modele pur electrice, primul urmând să apară în 2024.

Tot în acest sens, luna aceasta, directorul general al Porsche, Oliver Blume, a informat că până la finalul acestui deceniu peste 80% din toate vehiculele sport de lux vândute de companie vor fi electrice. Porsche este cea mai profitabilă marcă din portofoliul grupului german Volkswagen AG, iar succesul său este vital pentru tranziţia grupului la vehiculele electrice.

Vânzările de automobile electrice şi hibride în Uniunea Europeană s-au triplat anul trecut, depăşind pragul de un milion de unităţi şi fiind responsabile pentru mai mult de 10% din numărul total de vehicule vândute, arată datele publicate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Pe lângă faptul că trebuie să îndeplinească noile ţinte stricte privind emisiile de carbon introduse în UE, producătorii auto au beneficiat şi de subvenţiile guvernamentale pentru vehiculele electrice, subvenţii care au fost incluse în programele naţionale de revenire din pandemie, în special în Franţa şi Germania. În consecinţă, în 2020 vânzările de vehicule complet electrice s-au dublat până la 538.772 unităţi de la 247.854 unităţi în 2019.

Ford, al doilea mare producător auto din SUA, este prezent şi pe piaţa din România.

Sursa: News24.ro.

Citește și