Top 5 metode de a atrage mai ușor potențialii angajați

Schimbările importante care au loc în prezent pe piața muncii, în condițiile migrării angajaților și din cauza restricțiilor impuse de epidemia de coronavirus, determină adaptarea procesului de recrutare și adoptarea unor strategii diferite pentru angajarea celor mai buni specialiști în companiile respective.

Iată care sunt cele mai importante 5 metode de a atrage mai ușor potențialii angajați:

  • Crearea unei experiențe cât mai plăcute la prima întâlnire

Prima interacțiune dintre candidații la diverse posturi și compania care le pune la dispoziție este importantă atât pentru firmă, cât și pentru persoanele respective. În acest moment de poate pierde încrederea unui potențial angajat sau, dimpotrivă, o companie se remarcă prin seriozitate și transparență.

De aceea este important să ai un sediu adecvat pentru activitatea și nivelul companiei, care să exprime succesul în business. Dacă firma nu deține o locație proprie, sunt disponibile birouri de închiriat unde să-și deruleze activitățile curente și care să asigure de asemenea și un spațiu propice pentru organizarea interviurilor de angajare.

Dacă analizezi piața de închirieri spații de birouri pentru companii, vei observa că numele mari din business țin mult la imaginea lor, iar sediile pe care le-au ales reflectă anvergura brandurilor respective. Aparențele contează, iar în această etapă începe construirea încrederii în valorile firmei. 

  • Utilizarea mai multor canale de recrutare

Dacă ți-ai propus angajarea unor specialiști de top sau a unor manageri valoroși, nu te baza doar pe site-ul propriu și pe platformele social media utilizate în mod obișnuit.

Accesează și alte opțiuni de promovare online care să te ajute să crești awareness-ul despre pozițiile deschise și astfel să atragi candidați din afara cercului obișnuit de cunoscuți și colaboratori. Astfel extinzi aria de adresare și, în plus, poți să automatizezi procesul de tracking și să postezi mesajele de angajare într-un mod accesibil.

Utilizează și networking-ul angajaților ca pe un canal alternativ de recrutare, este util pentru crearea de echipe omogene, care să fie formate din persoane compatibile, capabile să lucreze eficient împreună.

  • Construirea unui brand de angajator valoros

Crearea brandului de firmă nu înseamnă doar produse sau servicii de calitate, ci se referă și la cultura organizațională, la condițiile oferite angajaților și la prestigiul de angajator. Reputația companiei pe piața muncii este la fel de importantă, iar pentru a atrage mai ușor potențialii angajați reprezintă chiar un factor critic.

Actualizează pagina de cariere de pe site-ul propriu, exprimă cât mai clar și transparent beneficiile de a lucra în cadrul companiei respective, comunică în mod constant și consecvent pe canalele de recrutări și HR, participă la evenimente de profil și implică firma în inițiative de CSR și voluntariat.

  • Configurarea unor oferte de angajare competitive

Formulează anunțuri de angajare clare, în care să comunici transparent, onest și complet condițiile și beneficiile oferite, alături de cerințele pentru fiecare post. Încearcă să eviți clișeele și configurează oferte de angajare originale, care să iasă în evidență la nivel vizual și grafic.

Modul în care compui mesajele pentru potențialii angajați spune multe despre companie și reprezintă un filtru inițial, care elimină persoanele incompatibile cu valorile firmei și cultura organizațională a acesteia.

  • Reevaluarea angajaților care lucrează în regim remote

Gândește out of the box și identifică oportunități de a atrage angajați și din alte orașe, pentru posturile care se pretează la telemuncă sau activități în regim remote. Ai astfel șansa de a lucra cu cei mai buni specialiști în ecommerce, IT, marketing, publicitate, client service, iar lista poate continua, pentru că online-ul a devenit mediul principal în care se desfășoară activitățile din tot mai multe domenii.

Flexibilitatea companiei în alegerea colaboratorilor și condițiile de lucru oferite potențialilor angajați va diferenția firma în fața competitorilor și îi va crea un avantaj important.

Aplică aceste metode de a atrage mai ușor potențialii candidați și selectează cei mai buni specialiști, pentru succesul companiei tale, într-un context profesional și economic tot mai competitiv. 

Citește și