Vaticanul înăspreşte tonul faţă de angajaţii care se opun vaccinării
Pentru toţi cei care nu prezintă motive medicale legitime, autorităţile de la Vatican au transmis angajaţilor din Cetatea Sfântă, că riscă să îşi piardă locurile de muncă, dacă refuză să fie inoculaţi cu un vaccin anti-COVID-19, informează Reuters.
În acest sens, într-un decret semnat de cardinalul Giuseppe Bertello, preşedintele Guvernatoratului statului Vatican, se afirmă că imunizarea cu un astfel de vaccin reprezintă „o alegere responsabilă” prin prisma riscului de a face rău altor persoane.
În prezent, Vaticanul, cel mai mic stat din lume, cu o suprafaţă de 0,44 kilometri pătraţi, are câteva mii de angajaţi, iar cei mai mulţi dintre ei locuiesc pe teritoriul Italiei. Campania sa de vaccinare a început luna trecută, iar papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, a fost unul dintre primii rezidenţi din Vatican care s-au vaccinat împotriva COVID-19.
În cadrul noului decret, redactat pe şapte pagini, se precizează, că angajaţii care nu se pot vaccina din motive medicale, ar putea să primească alte funcţii, probabil unele care presupun contacte cu mai puţine persoane, dar vor beneficia de acelaşi salariu, chiar dacă noul loc de muncă ar putea fi considerat o retrogradare profesională.
În acest context şi potrivit decretului, angajaţii care refuză să se vaccineze fără motive întemeiate vor fi plasaţi sub incidenţa unei dispoziţii specifice dintr-o lege adoptată în 2011, care reglementează drepturile şi îndatoririle angajaţilor.
Articolul din legea din 2011 stipulează că angajaţii care refuză „măsurile preventive” ar putea fi supuşi „unor diverse grade de consecinţe care ar putea să ducă la concediere”.
Decretul a fost semnat pe 8 februarie şi publicat ulterior pe site-ul Guvernoratului statului Vatican.
Astfel, Papa Francisc este un susţinător declarat al vaccinurilor, folosite pentru a opri răspândirea noului coronavirus.
„Este o alegere etică, pentru că vă jucaţi cu sănătatea voastră, cu viaţa voastră, dar vă jucaţi şi cu vieţile celorlalţi”, a declarat suveranul pontif într-un interviu acordat televiziunii de stat italiene, luna trecută.
Vaticanul a decis ca vaccinarea anti-COVID-19 să devină obligatorie pentru jurnaliştii care îl vor însoţi pe papa Francisc în vizita sa din Irak de luna viitoare.
Giuseppe Bertello, care a semnat decretul, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus în decembrie 2020 şi s-a plasat în autoizolare.
Mai puţin de 30 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate la Vatican, cele mai multe în rândul membrilor Gărzii Elveţiene, care locuiesc în cazărmi comunale.
Sursa: News24.ro.