Cu adolescentul la stomatolog – Dr. dentist Alexandra Mircea, despre cele mai frecvente afecțiuni dentare întâlnite la copii și adolescenți

Sănătatea orală trebuie să fie o prioritate în viețile noastre indiferent de vârstă, pentru că în jurul acesteia gravitează sănătatea noastră generală. Dacă adulții par mai disciplinați atunci când vine vorba de mers la stomatolog, copiii sunt adesea „scutiți” de controalele de rutină, adesea fiind menționată scuza cum că sunt prea mici. De departe un mit, copiii nu sunt niciodată prea mici pentru a merge la stomatolog, iar lipsa controalelor și a unei igiene corespunzătoare poate duce la afecțiuni severe în viitor. Dr. Dentist Alexandra Mircea ne vorbește despre afecțiunile dentare cele mai întâlnite în rândul copiilor și adolescenților, dar și despre soluțiile de care dispunem pentru rezolvarea lor. 

 

Pentru că obiceiurile bune se învăță din copilărie, e important să îi oferi copilului tău sfaturile și condițiile necesare pentru o igienă orală adecvată; în ceea ce privește igiena orală a bebelușului, aceasta e indicat să înceapă încă de dinainte de erupția dinților. 

 

„Poți începe igiena dentară încă de la 3 luni – poți să le ștergi gingiile blând cu o cârpă înmuiată în apă călduță, după ce îi alăptezi. Poți să cumperi o periuță de îndată ce apare primul dinte și să o folosești de două ori pe zi, dimineața și seara. Chiar dacă la vârstele foarte mici nu ai mare lucru de periat, e foarte important ca micuțul tău să își deprindă din timp acest reflex de a se spăla pe dinți. În plus, poate fi interesant pentru copii. Mulți își doresc să se perieze singuri pe dinți, dar părinții trebuie să îi urmarescă, să verifice dacă au făcut treabă bună și să îi îndrume. Poți folosi o periuță de dinți cu capătul mic, perii foarte moi. Pentru copiii mai mici de 3 ani, pune pastă de dinți fluorurată numai dacă dentistul o recomandă – și aceea în cantități mici, cât un bob de orez.”

 

„După 3 ani, poți pune pe periuță o cantitate de pastă de dinți cât un bob de mazăre. Ajuta-l să se spele pe dinți; periuța trebuie să fie pozitionată la 45 de grade față de suprafața dinților, periajul începe acolo unde gingia întâlnește dinții. E important să speli toate suprafețele dentare. Nu pune presiune mare, poți să lezezi gingiile copilului. Asigură-te că a scuipat toată pasta de dinți când ați terminat periajul. Este un moment bun să învețe să clătească gura. ”

 

Încă de la apariția primilor dinți trebuie ca cel mic să fie dus la medicul pedodont (un dentist specializat în afecțiunile copiilor); nu doar că previi orice viitoare neplăceri dentare, însă copilul se va obișnui cu ideea de mers la stomatolog, iar astfel eviți teama de dentist care poate surveni la maturitate. 

 

Caria dentară este una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale copilăriei. Cel puțin jumătate dintre copii au / au avut carii pe dinții lor de lapte. O mare problemă o reprezintă prima măsea definitivă, care erupe la 6 ani. Sunt mulți părinți care nu stiu că aceea nu se va mai schimba și nu îi acordă atenție suficientă. Dintre pacienții mei, foarte mulți au avut probleme cu primul molar definitiv – este fie plombat, deja are tratament de canal sau în multe cazuri, acesta chiar lipsește. Așa că atenție la toți dinții copilului. Mergi cu el de mic la dentist pentru a se obișnui cu mediul din cabinetul stomatologic și pentru a prinde drag de dentistul lui – asta împreună cu o igienă bună acasă reprezintă cheia către o dantură bună a copilului tău.”

 

În ceea ce privește perioada adolescenței, afecțiunile dentare apar și sub alte forme; adolescentul este mai preocupat de felul în care zâmbește și de cum se integrează dantura sa pe întreg chipul. Molarii de minte încep să apară de la 16 ani, împingând dinții de pe arcadă, iar această perioadă trebuie atent supravegheată de către medicul stomatolog, pentru că adesea este recomandată extracția. Tot în perioada adolescenței (14 – 19 ani), tinerii sunt tentați să consume în exces zahăr, băuturi acidulate sau să fumeze; tentațiile vârstei nu fac decât să afecteze sănătatea orală, compromițând smalțul (apar discromiile). Când culoarea dinților se îndepărtează de albul natural, e necesară o vizită la medicul stomatolog pentru o igienizare profesională și, după caz, albire chimică. 

 

Adolescenții se confruntă și cu parodontita juvenilă, care poate conduce la migrări sau abcese dentare. Adolescentul trebuie încurajat să treacă pragul medicului stomatolog încă de la primele semne ale retracției sau inflamației gingivală, pentru a se aplica tratamentul corespunzător. 

 

Dincolo de cariile care ne urmăresc indiferent de vârstă și parodontita juvenilă, copiii și adolescenții se luptă adesea cu bruxismul – scrâșnitul din dinți. Printre cauzele bruxismului la copii și adolescenți se numără stările emoționale prin care aceștia trec – cum ar fi prima zi de grădiniță – dar și anxietatea; dacă scrâșnitul din dinți este constantă, copilul poate suferi de anxietate, iar vizita la medicul pedodont trebuie să fie completată de vizita la psiholog. Dacă bruxismul e asociat cu durerile abdominale și pierderea poftei de mâncare, s-ar putea ca cel mic să aibă enterobiază (paraziți intestinali), iar medicul pediatru poate oferi îndrumare în acest sens.

 

„Bruxismul poate fi diurn sau nocturn. Cel din timpul zilei este de cele mai multe ori conștient, dar nu putem spune același lucru și despre bruxismul din timpul somnului. De aceea pacienții nu își dau seama că suferă de această parafuncție.

 

De obicei, bruxismul în rândul copiilor dispare o dată cu înaintarea în vârstă; cu toate acestea, două dintre soluțiile de tratament care tratează bruxismul sunt gutierele și aparatul dentar Invisalign.

„Gutierele de bruxism, reprezentate prin folii de plastic de un milimetru grosime sunt perfect adaptate pe arcadele dentare. Împiedică contactele dintre arcadele dentare, de unde rezultă că smalțul nu se mai uzează și se reduce contracția musculară. În cazul în care există înghesuiri dentare, e recomandat aparatul dentar Invisalign, care, prin gutierele sale, împiedică bruxismul și îndreaptă dinții în același timp.”

Afecțiunile dentare în rândul copiilor și adolescenților sunt etape care pot fi evitate cu ajutorul igienei orale corespunzătoare și a controalelor de rutină la medicul stomatolog. Dincolo de latura orală, afecțiunile pe care cei mici le au pot fi simptome sau afecțiuni asociate unor probleme de sănătate de altă natură, cum ar fi paraziții intestinali sau anxietatea. Pentru a-i asigura copilului o dantură atât sănătoasă, cât și frumoasă, trebuie să te asiguri că nu uiți de puterea exemplului: încă de la cele mai mici vârste, copiii sunt atrași de lucrurile pe care le fac oamenii mari. Dacă cel mic îi vede pe părinți îngrijindu-și dantura și mergând constant la stomatolog, nu îi va rămâne decât să preia aceste obiceiuri. Deși dinții copiilor sunt mai puțin predispuși la afecțiuni și par să aibă dantura perfectă, vizitele la stomatolog rămân necesare, pentru că pot descoperi afecțiuni ascunse, care se pot agrava dacă nu sunt tratate. 

E important să îi ascultăm pe cei mici și să le înțelegem temerile legate de vizita la dentist (temeri adesea întâlnite și în rândul adulților). E normal să le fie teamă și să fie speriați de echipamentul și ustensilele din clinică, însă frica poate fi prevenită doar dacă sunt familiarizați încă de mici cu ideea de stomatolog și igienă orală corespunzătoare. Deprinderea acestor practici încă din frageda copilărie, alături de părinți care respectă la rândul lor aceste norme, copilul se transformă în adultul care pune preț pe sănătatea orală și căruia nu îi e teamă de vizitele la stomatolog.

Citește și