Autorităţile locale din California au evacuat sute de persoane şi au decretat stare de urgenţă în cinci districte
Temperaturi record care au fost înregistrate, duminică în California, într-o perioadă în care un val de căldură a traversat acest stat american afectat deja de incendii de vegetaţie, au silit autorităţile locale să evacueze sute de persoane şi să decreteze stare de urgenţă în cinci districte, informează DPA şi Reuters.
Din acest punct de vedere, serviciul Naţional de Meteorologie a înregistrat valoarea de 49,4 grade Celsius în Woodland Hills, care a devenit cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în districtul Los Angeles. Precedentul record de temperatură era de 48,3 grade Celsius şi data din iulie 2006.
Astfel, în Paso Robles, o localitate din districtul San Luis Obispo, celebru pentru podgoriile sale, termometrele au înregistrat 47,2 grade Celsius, depăşind precedentul record de 46,7 grade Celsius, măsurat în 2017.
Totodată şi oraşul Burbank, aflat la periferia metropolei Los Angeles, şi-a egalat recordul absolut de temperatură, 45,5 grade Celsius, a raportat National Weather Service.
Din aceste condiţii, Gavin Newsom guvernatorul Californiei, a decretat duminică stare de urgenţă în cinci districte afectate de incendii…
Citeste continuarea Aici