O structură noua cu ajutorul căreia vor fi înfruntate viitoarele pandemii

Comisia Europeană (CE) a prezentat joi o instanţă – Autoritatea de intervenţie în caz de urgenţă sanitară (Health Emergency Response Authority,) – care urmează să fie dotată cu şase miliarde de euro şi însărcinată să pregătească Uniunea Europeană (UE) de viitoare pandemii.

De altfel, proiectul este criticat extrem de puternic, de către eurodeputaţi, care s-au retras din dosar.

Această nouă structură este necesar ”să consolideze capacitatea UE de a preveni, depista şi contracara rapid” viitoare crize sanitare, asigurând dezvoltarea, aprovizionarea, depozitarea şi distribuirea tratamentelor medicale necesare.

În cadrul proiectului ”Europa Sănătăţii”, Comisia şi-a afişat încă din noiembrie ambiţia de a înfiinţa echivalentul puternicei Autorităţi de Cercetare şi Dezvoltare în domeniul Biomedical (BARDA) din Statele Unite, care se află în subordinea Departamentului american al Sănătăţii şi care dispune de mijloace colosale în vederea colaborării cu laboratoare.

Din conformitatea acestui text, care urmează să fie aprobat joi de către comisarii europeni, reiese că HERA nu va fi o agenţie independentă – după modelul…

Citeste continuarea Aici

Citește și