Se dau zile libere în plus pentru acești români.

Vești bune pentru acești români, primesc zile libere în plus de la stat, aceasta nu se încadrează în concediul plătit.

Pentru ce poate fi luată și cine sunt cei care beneficiază de acest lucru?

Aşa că, vești bune pentru cei care doresc să se vaccineze. Conform unei legi adoptate la sfârşitul lunii iulie ale acestui an, angajaţii vor putea cere o zi liberă plătită, de la locul de muncă, pentru fiecare doză a vaccinului împotriva COVID-19.

Este vorba despre Legea nr. 221/2021 pentru modificarea Legii nr. 55/2020 cu privire la  unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi propune ca persoanele care se vaccinează să beneficieze de o zi liberă plătită, care nu se încadrează în concdiul de odihnă.

Astfel, această zi liberă poate fi luată pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat. În ceea ce privește situația elevilor și a studenților, aceștia pot beneficia de o zi de scutire pentru fecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin pe care o efectuează.

De asemenea, personalul din MAi, mai exact cadrele militare în activitate, soldații, dar…

Citeste continuarea Aici

Citește și