S-a descoperit un nou tratament care distruge tumorile canceroase la bolnavii în fază terminală
oamenii de ştiinţă au descoperit un nou tratament împotriva cancerului poate distruge tumorile situate la nivelul gâtului și capului, în cazul pacienților în stadiu terminal.
Astfel, în cadrul unui studiu, un cocktail de medicamente pentru imunoterapie a fost folosit în sistemul imunitar al pacienţilor, pentru a distruge celule canceroase şi a dus la creșterea ratei de supraviețuire, au anunțat cercetătorii de la Institutul de Cercetare a Cancerului (ICR) din Londra şi de la Royal Marsden NHS Foundation Trust.
Un pacient, căruia medicii i-au spus că va muri în urmă cu patru ani, a povestit pentru The Guardian, momentul „incredibil” când a fost sunat, la câteva săptămâni după ce s-a alăturat studiului, iar asistentele l-au anunțat că tumora „a dispărut”. Acum, bătrânul în vârstă de 77 de ani nu mai suferă de cancer şi săptămâna trecută a petrecut-o într-o croazieră cu soţia sa.
În două luni de la începerea tratamentului, analizele lui Barry Ambrose au arătat că tumora a fost distrusă
Când Barry Ambrose, în vârstă de 77 de ani, din Bury St Edmunds, a fost diagnosticat cu cancer de gât în 2017, i s-a spus…
Citeste continuarea Aici