Publicitate
Publicitate

Un rinichi de porc a fost acceptat cu succes de corpul uman, în urma unui transplant, în premieră medicală

În ultimii ani, medicina a evoluat foarte mult, de aceea noile progrese anunțate sunt de-a dreptul uimitoare. Cel mai nou progres de a acest fel a fost anunțat recent după ce rinichiul unui porc a fost transplantat la un pacient uman. Însă ceea ce este și mai important este că după transplantare nu s-a declanșat o respingere imediată de către sistemul imunitar al gazdei.

Această reușită ar putea ajuta în atenuarea penuriei de organe umane

Acest lucru nu numai că reprezintă un progres medical uriaș, dar ar putea fi de mare ajutor în atenuarea penuriei de organe umane pentru transplant.

Beneficiile consumului de fibre pentru digestie și sănătate: cele mai bune surse naturale
RecomandariBeneficiile consumului de fibre pentru digestie și sănătate: cele mai bune surse naturale

Procedura a avut loc la spitalul NYU Langone Health din New York, iar rinichiul care a fost transplantat a fost de la un porc ale cărei gene au fost modificate, astfel încât în țesuturile acestuia să nu se mai regăsească o moleculă cunoscută pentru declanșarea respingerii aproape instantanee, potrivit CNN, citat de Digi24.

Concret, rinichiul a fost transplantat unei paciente cu disfuncții renale, care era în moarte cerebrală. Iar familia și-a dat acordul pentru ca acestă procedură să aibă loc, mai ales că femeia urma să fie deconectată de la aparatele care…

Citeste continuarea Aici

Turismul stomatologic în 2026: De ce tot mai mulți români din Germania aleg Bucureștiul pentru implanturi dentare și dinți ficși
RecomandariTurismul stomatologic în 2026: De ce tot mai mulți români din Germania aleg Bucureștiul pentru implanturi dentare și dinți ficși