Publicitate
Publicitate

Un medicament antidepresiv ieftin și disponibil poate preveni formele grave de COVID

Un medicament antidepresiv ieftin și disponibil poate reduce cu aproape o treime riscul de a face o formă gravă de COVID la pacienții predispuși să dezvolte o astfel de formă, conform unui studiu citat de CNN.

 Astfel, pacienții care au luat medicamentul denumit fluvoxamină au fost mai puțin predispuși să dezvolte o formă gravă a bolii și să necesite spitalizare, indică datele studiului efectuat pe 1.500 de pacienți în Brazilia.

AP solicită ministrului Sănătăţii efectuarea de noi verificări privind disponibilitatea medicamentului Euthyrox pe piaţă
RecomandariAP solicită ministrului Sănătăţii efectuarea de noi verificări privind disponibilitatea medicamentului Euthyrox pe piaţă

De asemenea, medicamentul, care se vinde sub numele de Luvox, este un inhibitor selectiv al recaptării serotoninei (SSRI), folosit cel mai des în tratarea tulburării obsesiv-compulsive (OCD) și a depresiei.

Însă acesta poate afecta și inflamațiile, conform dr. Angela Reiersen, profesor asociat de psihiatrie la Universitatea Washington University din St. Louis, care a lucrat la studiul publocat în revista The Lancet Global Health.

„Fluvoxamina poate reduce producerea de molecule inflamatorii numite citokine, care pot fi activate de infecția cu SARS-CoV-2”, a precizat dr. Reiersen. Medicamentul poate de asemenea reduce trombocitele din sânge, care determină efectul de coagulare al infecției cu coronavirus.

Un medicament pentru diabet ar putea fi folosit în tratamentul aplicat pentru prevenirea avortului spontan
RecomandariUn medicament pentru diabet ar putea fi folosit în tratamentul aplicat pentru prevenirea avortului spontan

Mai…

Citeste continuarea Aici