Şefa serviciului de sănătate publică din Israel ameninţată cu moartea.

Şefa serviciului de sănătate publică din Israel se află sub protecţia poliţiei ca urmare a unor ameninţări cu moartea, care este posibil să provină din partea unor antivaccinişti.

Astfel, decizia a venit după un mesaj pe Twitter al soţului lui Sharon Alroy-Preis, care le-a cerut autorităţilor să ia măsuri, a confirmat duminică 31octombrie, un purtător de cuvânt al Ministerului securităţii publice.

De asemenea, Meir Preis a indicat în mesajul de joi de pe Twitter că au fost proferate ameninţări la adresa soţiei sale, care a primit telefoane de ameninţare şi ale cărei date de contact telefonic au fost publicate în social media.

Astfel, potrivit mai multor informaţii din media, în spatele acestor ameninţări s-ar afla antivaccinişti, informaţii pe care purtătorul de cuvânt citat a refuzat însă să le confirme.

În plus, Joi, premierul israelian Naftali Bennett i-a acuzat pe antivaccinişti că duc un război al dezinformării împotriva lui Sharon Alroy-Preis şi a altora şi le-a cerut oamenilor să ignore ştirile false şi să se vaccineze.

De asemenea, o proporţie semnificativă din populaţia lumii rămâne convinsă că pandemia…

Citeste continuarea Aici

Citește și