Un copil de 6 ani a căzut din telescaun, la Poiana Brașov

Poliţiştii braşoveni efectuează cercetări cu privire la cazul unui copil, în vârstă de numai 6 ani, care a căzut, miercuri 12 ianuarie, dintr-un telescaun din Poiana Braşov, de la o înălţime de 5 metri.

Astfel, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov a declarat că a fost sesizat, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că un copil s-ar fi precipitat de la înălţime, în timp ce se afla într-un telescaun din staţiunea Poiana Braşov.

Astfel, în urma examinării medicale la faţa locului, copilul nu prezenta vătămări corporale vizibile.

După care, copilul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Mai mult, poliţiştii din cadrul Poliţiei staţiunii Poiana Braşov efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs incidentul, a mai adăugat sursa citată.

Aşadar, reprezentanții Salvamont Poiana Brașov susţin că după cădere, copilul s-a ridicat și s-a deplasat singur până la stația inferioară, unde a fost găsit de salvamontiști.

„După examenul medical s-a constatat un traumatism minor la nivelul unui membru inferior, urmând să fie…

Citeste continuarea Aici

Citește și