Marcel Boloş: ”Măsurile Băncii Mondiale sunt imposibil de adoptat!

 

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a vorbit în exclusivitate pentru Antena 3 CNN despre discuțiile pe care premierul Marcel Ciolacu le va purta, în aceste zile, la Bruxelles, cu reprezentanții Comisiei Europene.

Astfel, Marcel Boloș susține că premierul va vorbi despre ”problemele care țin de implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență, în special zona de reforme pentru ceea ce înseamnă pensiile generale, pensiile speciale, dar și despre reforma salarizării unice, precum și problema sustenabilității financiare pe termen lung legată de deficitul bugetar, care este o preocupare a Comisiei Europene în momentul de față, fiindcă noi avem un angajament de deficit asumat până la sfârșitul anului 2023, de 4% din PIB”.

”Noi avem o problemă care îngrijorează Comisia”

În contextul politico-economic, ministrul Finanțelor explica, zilele trecute, că România nu poate pune în aplicare și legea salarizării unitare, și reforma pensiilor și să rezolve și deficitul bugetar în același timp.

Astfel, ”Din acest punct de vedere, noi avem o problemă care îngrijorează Comisia, pentru că sunt trei probleme cu impact major asupra finanțelor României. Pe de o parte, este reducerea deficitului bugetar care, conform angajamentelor asumate de România în anul 2024, avem 3% din PIB, acest angajament pe care ni l-am asumat, apoi avem reforma pensiilor generale care va genera un impact financiar substanțial, pentru că avem acolo înlăturarea inechităților sociale pentru populația cu pensii mici și cea de-a treia problemă pe care eu am menționat-o, care are un impact bugetar mare, mai ales ținând cont de revendicările profesorilor și de ceea ce s-a întâmplat pe această temă în ultima vreme, care este de asemenea cu impact bugetar semnificativ și aceasta este discuția acum.

Aceasta creează îngrijorări pentru Comisie, fiindcă din lipsa unui spațiu fiscal suficient, avem acest risc ca angajamentul pe care îl avem pentru anul 2024, de 3% din PIB, să nu îl putem respecta.

”A fost întocmit un raport al Băncii Mondiale în care sunt formulate câteva recomandări”

Noi avem angajamentul asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență în ceea ce privește reforma fiscală a impozitelor și taxelor. Din acest punct de vedere a fost întocmit un raport al Băncii Mondiale în care sunt formulate câteva recomandări. Unele sunt măsuri structurale, adică au un impact bugetar semnificativ și sunt pe termen lung, iar pe de altă parte, din aceste măsuri, nu sunt atât de relevante pentru discuția care ține de reforma fiscală.

Pe de altă parte, noi avem conturat un plan de măsuri fiscale care a fost agreat în coaliția de guvernare, iar Comisia analizează acest plan raportat la angajamentele asumate prin PNRR.

”Măsurile consistente din raportul Băncii Mondiale sunt imposibil de adoptat”

Pot să vă spun că măsurile consistente din raportul Băncii Mondiale, unele sunt imposibil de adoptat. Vă dau doar un exemplu, pentru a fi limpede pentru toată lumea. A aduce TVA-ul la o singură cotă standard de TVA, de 19%, ar însemna să renunțăm la cota redusă de 5% și la cea de 9%.

În jalonul următor, adică în jalonul 207, scrie că va intra în vigoare noua lege privind Codul Fiscal ținând cont de recomandările Băncii Mondiale.

Noi încercăm prin planul de măsuri fiscale aprobat să nu fim atât de agresivi din punct de vedere al reformei bugetare. V-am dat ca exemplu TVA-ul care ar avea consecințe asupra alimentelor, cresc de la 9 % la 19%, deci este imposibil!

Toate măsurile depind de discuția pe care o va avea domnul prim-ministru și depind foarte mult de ce măsuri mai gândim noi astfel încât să nu afectăm mediul de afaceri și populația și să asigurăm sustenabilitatea pentru aceste reforme”, a mai explicat Marcel Boloș la Antena 3 CNN.

Sursa: www.antena3.ro

Citește continuarea pe Financiarul

Citește și