Fațete dentare sau aparat dentar? Ce tratament ți se potrivește cel mai bine
Cu siguranță admiri persoanele care afișează un zâmbet impecabil, cu dinți albi și perfect aliniați. Știm cu toții că, indiferent cât de mult ți-ai îngriji dantura, uneori natura nu a fost prea generoasă. Spațiile vizibile între dinți, mușcătura imperfectă sau dinții strâmbi sunt probleme comune, dar care au soluții eficiente.
Fațetele dentare sau aparatul dentar pot să te ajute să îți corectezi problemele de dantură. Mai mult decât atât, vei obține un zâmbet frumos și funcțional. Aceste metode te ajută să scapi de complexele care te-au necăjit toată viața. Cel mai important lucru este să apelezi la specialiști care te vor îndruma pentru a face alegerea potrivită pentru tine.
Când sunt recomandate fațetele dentare? Avantaje și dezavantaje
Dacă vrei un zâmbet mai frumos care să îți redea încrederea, fațetele dentare ar putea fi soluția. Apelează la o clinică care te va sprijini în alegerea acelor fatete dentare Bucuresti care să asigure un zâmbet de cinema. Dacă te confrunți cu următoarele probleme, este important să iei în calcul această opțiune pentru a-ți corecta și înfrumuseța dantura:
- decolorare și pete dentare;
- dinți ciobiți sau uzați excesiv;
- dinți deformați sau de dimensiuni diferite, asimetrici;
- dinți strâmbi sau distanțați;
- spații între dinți (diasteme).
Te vei bucura imediat de o îmbunătățire semnificativă la nivel estetic. De asemenea, se păstrează structura dentară naturală, iar zâmbetul rămâne alb și strălucitor o perioadă foarte lungă de timp.
În ceea ce privește dezavantajele fațetelor dentare, unii pacienți pot considera acest tratament destul de costisitor. Totuși, este esențial să consideri suma o investiție în sănătatea și bunăstarea ta fizică și emoțională. Un alt dezavantaj al fațetelor este că acestea nu reprezintă o opțiune în cazul pacienților care și-au pierdut un dinte sau mai mulți. În astfel de situații, printre variantele cele mai bune se numără implanturi dentare Bucuresti.
Când am nevoie de aparat dentar?
Ortodontul este cel care îți va recomanda aparatul dentar. Această decizie trebuie să fie una informată și care să te lămurească cu privire la avantaje și dezavantaje. Cei mai mulți pacienți poartă aparat dentar din următoarele motive:
- au dinți strâmbi, înghesuiți sau care se suprapun;
- malocluzie (dinții de pe arcada superioară nu se aliniază corespunzător cu dinții de pe arcada inferioară, probleme de masticație și estetice);
- goluri sau spații între dinți;
- probleme la nivelul maxilarului;
- dinți proeminenți, ieșiți în față;
- preocupări de ordin estetic – pentru a obține un zâmbet cât mai frumos.
Vorbind și despre dezavantaje, unii pacienți spun că au nevoie de o perioadă de câteva zile de acomodare cu aparatul dentar. De obicei, apare disconfort sau durere în primele zile după fixare, însă specialiștii vor recomanda soluțiile potrivite pentru a reduce la minim simptomele.