26 de ani de la ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului

0

Robert Cazanciuc, preşedintele interimar al Senatului,  a transmis un mesaj cu ocazia împlinirii a 26 de ani de la ratificarea Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, arătând că garantarea acestora reprezintă piatra de temelie a sistemului nostru instituţional.

„Sistemul de protecţie oferit de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi standardele universale stabilite de aceasta consacră drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor şi le aşează într-un mod clar, consecvent şi predictibil în centrul arhitecturii politice şi democratice a statului român. De aceea, garantarea concretă şi eficientă a drepturilor şi libertăţilor pe care fiecare cetăţean le are, indiferent de sex, rasă, culoare, limbă, religie, avere, opinii politice sau de oricare altă natură, reprezintă pentru România piatra de temelie a sistemului nostru instituţional. Respectarea drepturilor şi libertăţilor individuale reprezintă o obligaţie legală, iar protejarea lor este un act de participare civică şi politică la care, deopotrivă oameni politici şi cetăţeni, trebuie să contribuie zi de zi”, a precizat Cazanciuc, conform unui mesaj transmis AGERPRES.

Cazanciuc şi-a reafirmat angajamentul de a veghea la respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi a îndemnat toate puterile statului, precum şi societatea civilă la cooperare loială, pentru a garanta egalitatea cetăţenilor în drepturi.

„Imediat după prăbuşirea regimului comunist în decembrie 1989, România şi-a reafirmat ataşamentul profund faţă de valorile democratice occidentale şi faţă de principiile statului de drept prin redeschiderea dialogului cu reprezentanţii Consiliului Europei. Determinarea şi eforturile întreprinse de Parlament şi Guvern au avut rezultate rapide şi, la 20 iunie 1994, România devenea parte integrantă a sistemului juridic european prin ratificarea Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi a Protocoalelor adiţionale 1, 4, 6, 7, 9 şi 10, aderând, astfel, la jurisdicţia Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg”, reaminteşte Cazanciuc.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close