5 sfaturi ca să alegi cele mai bune ferestre

0

Alegerea ferestrelor potrivite pentru casa ta are în vedere, mai presus decât orice, exigențele de confort și mai puțin raționamentele estetice. Cu siguranță, însă, ne place să beneficiem și de ferestre frumoase, iar pentru a face alegerea mai ușoară, am pregătit pentru tine câteva sfaturi cu ajutorul cărora să alegi mai ușor ferestrele potrivite pentru casa ta.

Alege o gama de ferestre de calitate

Ferestrele nu sunt o investiție pe care să o faci an de an, ci te gândești că acestea vor dăinui în timp. Pentru a te bucura de același aspect și aceeași calitate an după an, ar trebui să alegi termopanele premium care să te ajute să acoperi atât nevoile de confort, cât și pe cele estetice. 

Termopanele premium, moderne, sunt o măsură sporită de confort, pentru că ele îți garantează durabilitatea și rezistența, mai ales în cazul intemperiilor, deoarece aceste elemente constructive sunt direct expuse vicisitudinilor. Soarele, vântul sau ploaia sunt solicitări pe care ferestrele termopan trebuie să le gestioneze fără probleme, iar aceste produse chiar aduc beneficii reale la nivel de protecție, care cu siguranță ți-ar fi de folos. 

Alege ferestre tripan și profile cu trei garnituri

Ferestrele termopan moderne includ geamuri cu mai multe foi, cu garnituri și straturi de protecție menite să păstreze căldura pentru cât mai mult timp în interiorul casei tale. Din acest motiv ar trebui să alegi geamuri termopan cât mai moderne, pentru a putea beneficia de tehnologiile inovative de izolare, special gândite pentru a proteja casa de frig. 

Specialiștii ne recomandă chiar să utilizăm ferestre echipate cu trei foi de geam și profile cu trei garnituri deoarece acestea izolează mai bine, sunt mai performante și mai economice, izolează feroneria în sezonul rece și, cel mai important, contribuie la reducerea cheltuielilor în ceea ce privește facturile de întreținere. 

Dacă nu știi exact ce să alegi, atunci poți apela la specialiști în domeniu, deoarece aceștia îți vor oferi toate informațiile necesare, astfel încât alegerea să fie una care să te ajute pentru cât mai mult timp.

Alege ferestre pe dimensiunea golului stabilit

Golurile pentru ferestre sunt stabilite de către proiectant și de către arhitect și ar fi bine să urmezi specificațiile acestora, astfel încât rezultatul final să fie unul avantajos pentru tine. Nu încerca să cumperi ferestre mai mici, pentru că altfel vei fi nevoit să umpli spațiul rămas, fie prin zidire, fie prin umplere cu material de izolare precum spuma poliuretanică.

În cazul în care zidești sau umpli, trebuie să ai în vedere ca acel spațiu să fie foarte bine izolat, pentru că în caz contrar, acolo va fi o punte termică permanentă care va permite schimburi de căldură cu exteriorul și care va conduce către costuri destul de mari aferente încălzirii. 

Vei vedea că poți alege pentru casa ta sisteme moderne de ferestre cu dimensiuni mari, care pot îmbunătăți aportul de lumină naturală și care vor face ca locuința ta să capete un aspect luminos și modern. 

Alege ferestre estetice, potrivite casei tale

Este important ca ferestrele să asigure funcționalitate, însă la fel de important este și faptul că vei avea nevoie ca acestea să se potrivească foarte bine aspectului general al casei. Alege, așadar, tâmplărie în nuanțe de culoare potrivite casei tale și geamuri care să permită luminii să intre în casă. 

De asemenea, poți opta pentru ferestre cu balamale ascunse, care îți vor oferi un design modern și o fiabilitate crescută, schimbând destul de mult estetica uzuală a locuinței. 

Cromatica modernă este diversă și îți lasă posibilitatea de a alege exact ferestrele de care ai nevoie și care se vor integra cât mai bine în peisajul de ansamblu al casei tale.

Nu alege ferestrele în funcție de prețul cel mai mic

Deși uneori ofertele sau promoțiile sunt binevenite, este important să faci și o analiză comparativă a produselor. Astfel, nu te grăbi să alegi întotdeauna prețul cel mai mic, ci încearcă să ai în vedere caracteristicile și diferențele și abia mai apoi nivelul investiției. 

Nu uita că ferestrele low-cost nu aduc în general caracteristici moderne de funcționalitate și nici de estetic și de asemenea nici nu vor rezista foarte bine în timp. În același timp însă, gamele de ferestre premium îți vor asigura economie la energie, o casă primitoare și călduroasă, un aspect modern și deosebit, dar și fiabilitate și durabilitate în timp. 

Uneori, poți găsi produse ieftine, dar care nu oferă deloc calitatea dorită, în vreme ce produsele cu prețuri similare sau poate cu puțin mai mari, îți pot poziționa investiția pe o poziție de durată. Alege, așadar, produsele de calitate, inovative și sigure, pentru că doar acestea îți vor oferi nivelul real de durabilitate, confort și siguranță cerut. 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata