7 lucruri productive pe care să le faci în vacanţa de vară

0

Lunile de vară oferă, desigur, multe prilejuri de recreere, de recuperare a petrecerilor şi vacanţelor pe care responsabilităţile din restul anului le-au pus în plan secund. Dar, în afara acestor activităţi de tip loisir, sezonul estival aduce cu sine şi numeroase oportunităţi de dezvoltare personală. Atunci când trebuie să trecem de la un task la altul, ne rămâne foarte puţin timp de petrecut cu noi înşine, aşa că nu ne putem concentra asupra tuturor lucrurilor pe care am vrea să le descoperim sau să le îmbunătăţim la propria persoană. Aşadar, în zilele lungi şi (mai) libere de vară, primim în sfârşit ocazia de-a învăţa şi lucra pentru nimeni altcineva decât noi înșine. 

Dacă vrei să foloseşti timpul liber pentru tine, e foarte posibil să te întrebi de unde ai putea începe. Deşi fiecare dintre noi este unic şi irepetabil, iar gama de interese, asemenea, îţi propunem câteva linii directoare în care te-ai putea regăsi. Un punct de start pentru câteva luni care sunt, în primul şi-n primul rând, despre tine. 

  • Apropie-te de natură 

Vara, mai mult decât în oricare altă perioadă a anului, natura este deschisă dorinţei tale de-a explora. Poţi să iei cu tine familia sau nişte prieteni şi să mergeţi în drumeţii prin pădure, pe munte (care este un refugiu bun în zilele toride) sau în deja celebrele plimbări lungi pe plajă. În afara faptului că faci o activitate fizică serioasă, drumul prin natură te ajută să atingi armonia şi să te eliberezi de viteza ameţitoare a oraşului. În plus, s-ar putea să înveţi numeroase lucruri noi despre mediul înconjurător: flora şi fauna sunt mai bogate decât ne-am putea imagina atunci când suntem aşezaţi pe scaune, în birouri. 

  • Ţine un jurnal

Sau o agendă. În orice caz, îți recomandăm să-ți notezi toate activitățile pe care le desfășori sau pe care le planifici peste zi. Deși scrisul în jurnal este recomandabil oricând, îți va fi mult mai ușor să păstrezi acest obicei de-a lungul verii, atunci când nivelurile de presiune exterioară sunt în scădere. Pe măsură ce-ți notezi gândurile și faptele, ajungi să-ți înțelegi mai bine viziunea și să te conectezi mai ușor cu tine însuți.

  •  Fii activ fizic…

Insistăm, ca și la primul punct, asupra importanței mișcării, mai ales într-un cadru natural. Vara ai toată libertatea de mișcare, iar activitatea fizică regulată nu te face doar sănătos, ci și fericit: sportul duce la eliberarea serotoninei, hormonul fericirii, înlăturând oboseala psihică acumulată. În ton cu recomandarea de la punctul al doilea, poți ține un jurnal al drumețiilor tale, trecute și viitoare, ori al traseelor de alergat. 

  • …dar și intelectual

Studiile pe care le urmezi și stagiile de formare îți asigură o activitate intelectuală considerabilă. Dar unul dintre cele mai mari beneficii al vacanței de vară este acela că ai libertatea de-a explora chiar domeniile care te interesează cel mai mult. Sau, de ce nu, de-a bifa lecturile de pe lista personală, care au tot fost amânate de responsabilitățile de zi cu zi. 

Chiar și dacă nu ai un plan bine definit, poți întotdeauna să cauți titluri pe care să ți le comanzi. Ce-ți recomandăm noi este să accesezi una dintre cele mai mari librării online: te vei afla la un click distanță de cel puțin o carte care să te pasioneze și care să-ți lărgească orizontul cultural.  

 

  • Pune-te la curent cu filmele și serialele

Deși vizionarea filmelor și serialelor nu este asociată în mod tradițional cu productivitatea, noi suntem de părere că este necesar și un astfel de consum de bunuri culturale. Apar frecvent noi pelicule și seriale care, similar cărților, reușesc să te transpună într-un cu totul alt univers. De asemenea, te poți găsi în situația de-a te identifica cu personajele, fapt care te va ajuta nu doar să te implici emoțional în poveste, ci și să înțelegi mai bine propria personalitate. 

 

  • Conectează-te cu cei dragi 

Atât sarcinile cotidiene, cât și distanțarea socială au avut, cel mai probabil, un rol important în îndepărtarea ta de multe persoane dragi. Fie că v-ați văzut sporadic în ultimul sau nu ați reușit deloc să vă întâlniți, acum a sosit momentul să restabiliți legătura față-n față. Ieșirile în oraș cu prietenii (respectând anumite norme de siguranță, desigur) te vor ajuta să-ți consolidezi relația creată cu ei, iar ascultându-i atent, vei învăța în primul rând mai multe lucruri despre tine însuți. 

 

  • Înscrie-te la cursuri de vară

În afara cunoștințelor pe care le poți dobândi pe cont propriu, îți recomandăm să păstrezi aproape de tine și educația formală. Cursurile de vară vor aprofunda teme care sunt de interes pentru tine și la finalul lor vei fi dobândit noi abilități. Totodată, ele reprezintă o cale de-a cunoaște puncte de vedere noi și de a-ți lăsa opinia să fie supusă dezbaterii. Pentru că participanții la astfel de cursuri provin din categorii de vârstă diferite și domenii diverse, aceste activități instructive pe timp de vară îți dezvoltă spiritul critic într-o măsură semnificativă. 

 

Așadar, vacanța este departe de a fi doar o înșiruire de clipe de leneveală – este una dintre cele mai active perioade ale anului, iar activitățile productive se află întru totul la latitudinea ta. 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close