800 de bilete rămase la meciul România – Suedia

0

Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, că au mai rămas disponibile doar 800 de bilete pentru partida România – Suedia, din preliminariile pentru Euro 2020.

FRF a anunțat că nu va mai comercializa bilete la casele de bilete de la Arena Națională pentru partida cu Suedia, însă cele 800 de bilete rămase vor putea fi cumpărate de pe site-urile specializate.

”Federația Română de Fotbal a scos la vânzare un număr de 50.000 de bilete pentru meciul dintre România și Suedia, din preliminariile EURO 2020, iar în acest moment mai sunt disponibile doar 800. Din acest motiv, FRF nu va mai comercializa tichete la casele de bilete de la Arena Națională și îi invită pe suporterii tricolorilor să-și achiziționeze bilete online de pe site-urile specialitate bilete.frf.ro și bilete.ro. În eventualitatea în care anumite bilete rezervate până în acest moment nu vor fi revendicate, acestea vor fi repuse în vânzare și vor fi disponibile pe cele două site-uri menționate”, este anunțul făcut de FRF.

Partida dintre România și Suedia va avea loc la data de 15 noiembrie, începând cu orele 21:45, pe Arena Națională.

Sursa: News24.ro.

Citeste continuarea aici

esteto.ro
Loading...

- Advertisement -

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata