Alexander Schallenberg este viitorul cancelar al Austriei

Ministrul de externe Alexander Schallenberg devine luni noul cancelar al Austriei. Acesta a declarat duminică că îl aşteaptă o „sarcină extrem de dificilă”, la o zi după  demisia fostului premier, conservatorul Sebastian Kurz, suspectat de a fi implicat într-un caz de corupţie, informează AFP.

De altfel, diplomatul în vârstă de 52 de ani, al cărui nume fusese propus sâmbătă ca succesor de către Sebastian Kurz, s-a întâlnit duminică cu preşedintele austriac Alexander Van der Bellen. La încheierea întrevederii, şeful statului austriac a declarat că Schallenberg va depune jurământul luni. „Această criză guvernamentală s-a încheiat”, a afirmat Van der Bellen într-un discurs televizat.

Cu puţin timp înainte, viitorul cancelar a vorbit despre „un moment şi o însărcinare deosebit de dificile, complicate pentru noi toţi”, salutând faptul că partidul său (OVP, Partidul Popular Austriac) dă dovadă de „un grad incredibil de responsabilitate faţă de această ţară”.

Şeful diplomaţiei a purtat anterior discuţii cu vicecancelarul Werner Kogler. Acesta din urmă, lider al Partidului Verzilor, partid care guvernează în…

Citeste continuarea Aici

Citește și