A amendat cu 12.000 de lei un cămin de bătrâni din Târgu Secuiesc

0

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Covasna a amendat cu 12.000 de lei un cămin de bătrâni din municipiul Târgu Secuiesc, pentru o serie de nereguli descoperite în urma unui control.

Comisarul şef-adjunct, Mircea Diacon, a precizat că în frigiderul şi congelatorul unităţii au fost găsite mai multe produse cu termenul de valabilitate expirat, printre care 2,8 kilograme de slănină afumată şi 5,7 kilograme de piept de pui dezosat, pentru aceste nereguli fiind aplicată o amendă de 3.000 lei.

De asemenea, au fost găsite mai multe produse fără etichetă depozitate în aparatele frigorifice, respectiv 11,5 kilograme de carne tocată, peste 7 kilograme de oase garf, 18,7 kilograme de carne de porc, 7,8 kilograme de cârnaţi şi 3,4 kilograme de ciolan presat, precum şi aproape 4 kilograme de brânză şi caş de oaie.

„Aceste produse se foloseau la prepararea mâncărurilor, nefiind însoţite de niciun element de informare, identificare, nu se cunoaşte data durabilităţii minimale a acestor produse”, a precizat Mircea Diacon, potrivit căruia, pentru această abatere, a fost aplicată o amendă de 6.000 lei.

În urma controlului s-a mai constatat că în bucătăria unităţii nu există mijloc de măsurare verificat metrologic, faptă sancţionată cu amendă în valoare de 3.000 lei, precum şi faptul că cei 44 de beneficiari ai serviciilor căminului de bătrâni nu sunt informaţi asupra meniului zilei, de alergenii sau de substanţele din preparatele alimentare care le pot provoca alergii.

„În total, s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 12.000 lei. Asociaţia Zenobia (care administrează căminul…

Citeste continuarea Aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close