Actualitate Social

Capitala, paralizată. Amenințări cu greva generală în transportul public

Grevă generală în transportul public din Bucrești, începând de luni. Sindicaliștii din Societatea de Transport București au anunțat că se solidarizează cu colegii lor de la metrou.  Aceștia aemnință cu greva generală , începând de luni, 19 noiembrie, dacă nu se ajunge la un acord cu Ministerul Transporturilor.

Grevă generală la metrou. Sindicaliștii au declarat la începutul săptămânii că dacă nu le vor fi acceptate solicitările, printre care și mărirea salariilor cu 42%, vor declanșa greva generală începând cu ziua de luni. „Greva generală se va ține între orele 4 și 16:00, întrucât legea ne obligă să asigurăm o treime din programul de lucru pe perioada unei greve generale”, a spus Ion Rădoi, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou.

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a catalogat discuţiile purtate cu sindialiştii de la metrou drept „şantaj”, şi nu negociere, el anunţând că, dacă administraţia Metrorex este de acord cu majorarea salarială de 42 la sută cerută de sindicalişti, preţul unei călătorii cu metroul va creşte de la 2,5 lei la 4 lei.

Lucian Şova a arătat că salariul mediu brut lunar din Metrorex este de 7.300 de lei pentru personalul tehnic, 8.000 de lei pentru mecanici şi 5.300 de lei pentru cei care lucrează noaptea, adăugând că, pe lângă salarii, angajaţii Metrorex au şi „beneficii” precum tichete de masă de 12 pe zi, decontarea a 75% din valoarea biletelor de odihnă, decontarea a 50% din costul abonamentelor pe calea ferată şi rutier, decontarea de 99% la un hotel din Buşteni care este al sindicatului, permise CFR.

(w500) <p><strong

Sursa: www.realitatea.net

Articole similare

Programul magazinelor de Crăciun 2018. Unde se mai pot face cumpărături pe 25 decembrie

stiri

Autobuz Otokar inundat cu apă clocotită, după ce instalaţia de încălzire s-a stricat

stiri

Preşedintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori la Troiţa de la Universitate

stiri

România preia astăzi, simbolic, președinția Consiliului UE

stiri

29 de ani de la Revolutie: Politistii impiedica depunerea de coroane la Universitate. Marturii cutremuratoare ale supravietuitorilor

stiri

Elitele României explică de ce pleacă din țară. ”Se învață prea multe materii”

stiri

„Vestele galbene” și separatiștii catalani amenință să blocheze granița dintre Franța și Spania

stiri

Imaginea fascinantă surprinsă de misiunea Agenției Spațiale Europene pe planeta Marte

stiri

O cursă aeriană cu destinaţia Sibiu a fost deviată la Timişoara şi alta anulată din cauza vremii nefavorabile

stiri

Demisie bombă la Casa Albă

stiri

SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 21 decembrie

stiri

Greșeala pe care o fac părinții când cumpără jucării pentru copii. Sfaturile specialiștilor

stiri

Folosim Cookie pentru a va oferi cea mai buna experienta online. Acceptand, aceste cookies-uri, sunteti de acord cu Politica de Cookie

Setari Confidentialitate

Când vizitați acest site, poate stoca sau prelua informații din browserul dvs, mai ales sub formă de cookie-uri. Controlați-vă serviciile Cookie personale aici.


Aceste cookies-uri sunt necesare pentru functionarea site-ului si nu stocheaza date despre dumneavoastra.

Aceste cookies sunt necesare pentru ca reclamele de pe site sa functioneze. Nu stocheaza informatii cu caracter personal!

Aceste cookies-uri se activeaza doar in momentul in care apasati pe butoanele de socializare si au ca rol identificarea dumneavoastra pentru logarea automata pe aceste retele de socializare, care va permit sa postati articolele noastre pe aceste retele.

Refuza toate serviciile
Accepta toate serviciile

GDPR