Al Hilal, antrenată de Răzvan Lucescu, a câștigat meciul cu Al Taawon, din Liga 1 din Arabia Saudită

0

Al Hilal, echipa pregătită de antrenorul Răzvan Lucescu, a înregistrat a treia victorie consecutivă în toate competițiile. Pe teren propriu, în prima ligă din Arabia Saudită, băieții tehnicianului român au câștigat cu 2-1 meciul în fața celor de la Al Taawon.

Al Hilal s-a văzut condusă încă din minutul patru, atunci când Amissi a reușit să deschidă scorul. Cinci minute mai târziu, echipa lui Răzvan Lucescu a restabilit egalitatea prin golul lui Khribin, iar în minutul 68 Al Mousa a punctat în propria poartă și Al Hilal a câștigat cele trei puncte.

Formația fostului antrenor al lui PAOK este pe primul loc în prima ligă saudită, cu 13 puncte, după primele cinci etape, dintre care Al Hilal a înregistrat patru victorii și un egal (1-1, cu Al Feiha)

Echipa lui Răzvan Lucescu este calificată și în semifinalele Ligii Campionilor, acolo unde se va duela cu Al Sadd, pe 1 şi 22 octombrie.

Lucescu are un singur eşec în cele nouă meciuri pe banca lui Al Hilal, 0-1 cu Al Ahli, în Liga Campionilor Asiei. În rest mai are şase victorii şi două egaluri.

Sursa: News 24 Romania.

Citeste continuarea aici

- Advertisement -

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata