Alexis Sanchez, jucătorul lui Inter Milano, poate absenta trei luni din cauza unei accidentări

0

Alexis Sanchez (30 de ani), fotbalistul lui Inter Milano, ar putea absenta trei luni din cauza unei accidentări suferite la echipa națională a statului Chile.

Extrema sud-americană s-a accidentat în timpul meciului amical Columbia-Chile, disputat sâmbătă, scor 0-0, fiind înlocuit în minutul 88. Într-un comunicat emis de Federația de Fotbal din Chile, se menționează că Sanchez și-a dislocat tendoanele gleznei stângi.

Reinaldo Rueda, selecționerul chilienilor, a anunțat că Sanchez ar putea suferi o intervenție chirurgicală în urma căreia să absenteze aproximativ trei luni de pe teren.

„Sanchez ar putea să fie operat. Clubul său, Inter, va decide. L-am putea pierde pentru două sau trei luni. E păcat, pentru că începuse să joace din nou la Inter și să marcheze. Era foarte fericit și motivat. Trebuie să așteptăm acum”, a declarat Ruenda, citat de Sky Sports.

Alexis Sanchez a fost împrumutat de Inter Milano, în această vară, de la Manchester United, după o perioadă nefastă la clubul din Anglia. În actuala stagiune, jucătorul din Chile a evoluat în patru partide, reușind un gol și o pasă decisivă.

Sursa: News 24 Romania.

Citeste continuarea aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close